Două dintre cele mai importante evenimente din cadrul „UPT Campus Creativ”, Noaptea Campusului Deschis /Noaptea Cercetătorilor Europeni și FAST – Festivalul Școlilor de Arhitectură se vor desfășura sub înaltul patronaj al Parlamentului European.

Acestea sunt singurele evenimente din cadrul programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, care beneficiază de sprijinul moral al Parlamentului European, patronajul fiind acordat unui număr limitat de manifestări necomerciale. Acest patronaj simbolic primit din partea Robertei Metsola, președintele Parlamentului European, pune proiectul UPT – Campus Creativ pe harta inițiativelor cu caracter inovator.

„Patronajul este un semn de încredere și apreciere pentru tipul de manifestări pe care le-am pregătit pentru acest an în cadrul proiectului UPT – Campus Creativ. Prin patronajul Parlamentului European oferit celor două evenimente care combină arta, tehnologia și știința, avem o nouă validare că ceea ce creăm în comunitatea noastră poate stârni discuții cu impact real în viața universitară și în societate”, a declarat Alexandru Luca, coordonatorul proiectului.

Campusul Universității Politehnica din Timișoara devine în perioada iulie – decembrie 2023 o platformă de regenerare socială, culturală și urbană. UPT Campus Creativ aduce în atenția publicului un program cu un impact semnificativ pentru viața studenților și a întregii comunități universitare, dar și pentru comunitatea Timișoarei.

1380 studenți, 60 tineri cercetători, 130 cadre didactice universitare, 50 de specialiști și experți invitați, 200 elevi, 50 cadre didactice din preuniversitar și 10 parteneri de proiect vor fi implicați în acest proiect de pionierat care va găzdui expoziții, evenimente, ateliere, intervenții urbane și artistice.

Arhitectura și cercetarea din Timișoara sub patronajul Parlamentului European

Unul dintre cele mai complexe evenimente din cadrul UPT Campus Creativ este Festivalul Școlilor de Arhitectură, organizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România. Acesta va reuni pentru prima oară în România cele 5 Facultăți de Arhitectură din țară și alte 2 din Euroregiune și va cuprinde prezentări ale unor arhitecți de renume internațional, expoziții, ateliere și conferințe.

În cadrul campusului vor fi concepute 5 pavilioane cu rol multifuncțional în spiritul fiecărei școli de arhitectură, un showcase al celor mai bune lucrări realizate în cadrul fiecăreia dintre acestea și o expoziție de arhitectură a facultății timișorene.

Al doilea eveniment organizat în cadrul „UPT Campus Creativ” care se va desfășura sub patronajul Parlamentului European este „Noaptea Campusului Deschis /Noaptea Cercetătorilor Europeni”. Pe 29 septembrie 2023, campusul Universității Politehnica din Timișoara va găzdui o întâlnire de amploare între comunitatea timișoreană și cercetători din mai multe țări europene, pentru a traduce pe înțelesul publicului larg, într-un mod interactiv, cercetări de actualitate din diverse domenii.

Evenimentul este ocazia prin care cercetători din mai multe țări vor populariza știința în rândul publicului larg. Timp de o seară, în intervalul 19:00 – 01:00, ca parte din demersul „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, campusul UPT va deveni punctul de întâlnire dintre știință, tehnologie și artă, printr-o serie de activități, prezentări și expoziții.

În campus vor fi prezente 3 expoziții, lucrări care abordează interdisciplinar domenii precum ingineria materialelor, arhitectură și urbanism, create în urma colaborării dintre cadre didactice din UPT și artiști din țări precum România, Norvegia, Olanda și Belgia. Pe lângă expoziții, laboratoarele de cercetare ale UPT vor fi deschise pentru a fi vizitate de publicul larg. Evenimentul va găzdui și 3 instalații multimedia și de realitate virtuală realizate de cercetători din Serbia, Austria și Olanda.

Evenimentele sunt deschise publicului larg și pot fi vizitate gratuit. „Noaptea Campusului Deschis /Noaptea Cercetătorilor Europeni” pe 29 septembrie și „Festivalul Școlilor de Arhitectură” în perioada 2-5 noiembrie.

UPT Campus Creativ este un proiect inițiat de Universitatea Politehnica Timișoara și Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare. Parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Articolul precedentFestivalul Tocăniței la Dumbrăvița se desfășoară în acest weekend
Articolul următorStudenții arhitecți din Timișoara, în „Competiția culorilor Mapei”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.