Echipă fără atitudine, antrenor depăşit! Poli pierde prima manşă a barajului de supraviţuire

Politehnica Timişoara a pierdut primul joc al dublei din barajul de menţinere în Liga 2. FC Braşov s-a impus cu 2-1 pe arena „Ştiinţa”, după ce echipa viola a deschis scorul devreme prin Doru Andrei.

Andrei a punctat în minutul 6 dintr-o lovitură liberă bine executată şi lucrurile păreau să meargă în favoarea alb-violeţilor. Mai mult, putea fi 2-0 din minutul 17, când lovitura de cap, cu pământul, expediată de Bocşan a făcut ca balonul să salte puţin peste transversală. Încă din minutul 25 alb-violeţii au trebuit să efectueze o modificare, prin accidentarea lui Oanea.

Repriza secundă a început în schimb foarte prost. În minutul 53 Negrean a egalat cu o execuţie cu călcâiul din faţa porţii. Poli a revenit cu ocazii importante la poarta lui Popescu. În minutul 58 Gerbi a trimis cu capul puţin peste ţintă, apoi Ursu (62) a ajuns o minge la colţul lung, dar realuarea din prima a fost iarăşi peste poartă. Iar din minutul 67 a fost 1-2, după ce Piper a trimis plasat în stânga lui Păduraru din marginea careului. Pe final echipa gazdă a atacat cu mingi aruncate direct spre careul advers iar acelaşi Erik Gerbi a trecut pe lângă egalare în două ocazii. În minutul 83 a reluat în transversală cu o deviere cu capul iar în ultimele momente ale jocului a şutat din voleu din interiorul careului, dar peste poartă.

Returul este programat peste o săptămână, sâmbătă, 21 mai, pe stadionul Tineretului, din Braşov.

Poli: Păduraru – D. Radu, Mera (cpt.), Bocşan, Oanea (25, Pamfile) – Bîrnoi, Lazăr (46, Gerbi), Ignea, D. Andrei (78, Vukoje) – Iamandache (64, Bakoş), Ursu. Pe bancă: Murariu, Devenish-Meares – Plumbuitu, Huminic şi Rogosic. Antrenor: Nicolae Croitoru.

FC Braşov: L. Popescu – Gherghe, Fustar, Burlacu – Drăgoi, Piper (90+2, H. Popa), V. Constantin (90+2. Leonte), Dumbravă (cpt.) – Lambrinoc (66, Iorga), Angelov (85, B. Roșu), Negrean (66, Lascu). Pe bancă: Mutu – El Azzouzi, Toderaşcu şi V. Mihalcea. Antrenor: Călin Moldovan.

Nicu Croitoru, antrenor Poli: „Nu ar mai fi prea multe de zis, cert e că nu trebuia să ajungem în situaţa asta. Deja este un film care se repetă. Începem bine jocul, am făcut 1-0, am avut şi ocazie de 2-0, după care după pauză totul s-a rupt. Am primit două goluri, destul de uşor zic eu şi, deşi eram avertizaţi, au jucători care centrează foarte bine, au atacanţi de calitate, dacă în prima repriză am reuşit să blocăm lucrurile astea, în repriza a doua nu am mai reuşit şi totul s-a năruit. Ne-am pierdut luciditatea, am fost haotici în tot ce am făcut”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here