Consiliul Județean Timiș anunță organizarea unei proiecții speciale a filmului documentar „Phoenix: Povestea”, regizat de cineastul Cristian Radu Nema, pentru a onora memoria regretatului Nicu Covaci, membru fondator al legendarei trupe Phoenix. Evenimentul, deosebit prin încărcătura sa emoțională și culturală, va avea loc marți, 6 august, la ora 20:30, în Sala Multifuncțională din cadrul Palatului Administrativ Timișoara.

La eveniment sunt așteptați toți membrii care au dat naștere și suflu acestui fenomen cultural, de la începuturi și până astăzi. Intrarea este liberă, iar toți cei care doresc să aducă un omagiu marelui artist sunt invitați să participe la acest moment de celebrare a unei vieți dedicate artei și libertății.

„Nicu Covaci a fost un muzician extraordinar, un simbol al libertății și al spiritului creativ, iar prin acest eveniment, onorăm moștenirea culturală impresionantă pe care ne-a lăsat-o. Ne dorim ca această vizionare să fie un tribut adus unui mare artist”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

„Noi, românii, nu am realizat pe cine a avut lângă noi. A fost de o umanitate și de o mărinimie cât toți cei ce îl iubesc la un loc. Și îl voi iubi. Despre Nicu Covaci nu se poate vorbi decât la viitor. El este parte din cultura noastră identitară, din noi ca români”, mărturisește regizorul filmului, Cristian Radu Nema.

Pe parcursul proiecției filmului participanții vor redescoperi momentele cheie din cariera trupei Phoenix, precum și impactul pe care Nicu Covaci l-a avut asupra muzicii și culturii românești. Documentarul surprinde esența unei existențe dedicate creativității și libertății, oferind o mărturie emoționantă a unui drum plin de provocări și realizări remarcabile.

Evenimentul este deschis publicului larg și sperăm să reunească fani ai trupei din toate generațiile, pentru a comemora împreună viața și opera lui Nicu Covaci.

Articolul precedentŞcoală verde la Şag. Banii vin prin PNRR
Articolul următorStudentFest – ediția 2024 şi o temă ce dă de gândit… „decât indiferent”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.