Eveniment economic, în premieră, realizat de CCIAT! Forumul Internațional de Afaceri a adunat la Timișoara antreprenori din toate domeniile

Spread the love

CCIAT a organizat astăzi, în Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT, un FORUM INTERNAȚIONAL DE AFACERI, la care au participat delegații din Federația Rusă – Grecia – Republica Cehă – România.

Evenimentul a fost organizat în contextul misiunilor economice și al vizitelor organizate de CCIA Timiș în cursul acestui an în Republica Cehă, în Federația Rusă și în Grecia. De asemenea, acordurile de colaborare inter-camerale semnate cu ocazia acestor acțiuni oferă cadrul instituțional adecvat pentru derularea de acțiuni comune.

Scopul evenimentului îl reprezintă valorificarea oportunităților de afaceri și investiții dintre Județul Timiș și aceste țări și regiuni, intensificarea schimburilor comerciale bilaterale, creșterea numărului investițiilor străine în județul Timiș și promovarea produselor autohtone pe aceste piețe.

Avem acest eveniment in premiera in sistemul cameral si de ce spun premiera, pentru ca delegatiile straine sunt din Republica Ceha, din Grecia, din Federatia Rusa, cat si din Serbia, Ungaria si Bosnia-Hertegovina. Precum stiti si dumneavoastra, prioritatea strategica a Camerei de Comert este internationalizarea. Adica promovarea produselor autohtone pe pietele intra si extracomunitare, atragerea investitiilor straine si cresterea schimburilor comerciale„, a spus Florica Chirita, presedintele executiv al CCIA Timis.

Delegațiile străine au fost compuse din reprezentanți ai camerelor de comerț partenere din aceste țări și din companii din toate sectoarele de activitate. Alături de firmele românești, la Forum vor fi prezente firme din Serbia și Ungaria.

„De la inceputul anului am facut aceste demersuri, am mers in toate tarile amintite si chiar mai multe pentru ca sa putem sa facem ca businessul din Timis sa fie pe taramurile altor tari. si iata rezultatul: astazi sunt peste 30 de entitati straine – camere de comert, asociatii, reprezentanti ai ambasadelor si, nu in ultimul rand, oameni de afaceri. Suntem foarte multumiti ca am reusit sa facem acest lucru. Din nou spun, in premiera, pentru ca forumuri internationale mai sunt, dar cu patru tari nu s-a mai intamplat niciodata. Noi, initial, cand am fost in cele trei tari aflate cu delegatii aici, am inceput colaborari cu firme de aici. O sa vedeti ca de la microhidrocentrale si pana la bunuri de larg consum avem reprezentanti din toate domeniile de activitate, si, mai mult decat atat, camerele de comert reprezinta firme puternice din tarile din care provin”, a mai spus Florica Chirita.

La sesiunea plenară, au fost invitați să participe reprezentanți ai administrației publice locale, ai instituțiilor și serviciilor deconcentrate care reglementează funcționarea unei firme în România, universități, corpul diplomatic al țărilor participante acreditat în România și al României în aceste țări.

Participanții români și străini au avut apoi ocazia să viziteze o mini-expoziție de produse “Made in Banat”.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here