Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Universitatea Politehnica Timișoara au semnat astăzi contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale universitare la Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului”.
Două noi corpuri de clădire vor fi construite în zona actualului amplasament al Facultății de Chimie a UPT (Bd. Vasile Pârvan nr. 6), în vecinătatea Bisericii Studenților.
Investiția, în valoare totală de peste 5,8 milioane de euro, prevede, pe lângă noile edificii, modernizarea sediului existent al facultății și realizarea unui număr de 110 locuri de parcare.
Peste 650 de studenți vor beneficia de infrastructura educațională modernizată, extinsă și echipată pentru asigurarea unui nivel calitativ ridicat al activităților educaționale și de cercetare științifică.
În ceea ce privește intervențiile planificate, proiectul prevede modernizarea corpului de clădire existent al Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului (P+4) prin lucrări de eficientizare energetică și înlocuirea mobilierului din laboratoare.
Sediul actual va fi extins cu două noi clădiri, prin construirea Corpului A (în regim parter), și a Corpului B (S+P+3E), care vor avea destinația de laboratoare, săli de curs și birouri, cu o suprafață construită desfășurată de 4.403 mp.
