Ediția din acest an a Festivalului Luminii / Festival of Lights, planificată pentru 31 decembrie 2023 – 1 ianuarie 2024, nu va mai avea loc.

Sărbătoarea luminii, care ar fi avut loc în curtea Bastionului Maria Theresia, sub auspiciile Consiliului Județean Timiș, promitea să fie un eveniment de neuitat, așa cum a fost ediția precedentă, ce a marcat intrarea în anul în care Timișoara a fost Capitală Europeană a Culturii, când, conform organizatorilor, s-au înregistrat peste 70.000 de participanți.

„Muzeul Național al Banatului s-a pregătit pentru a da viață unei noi ediții a acestui festival, anticipând momentele de strălucire pe care le-am fi împărtășit împreună. Circumstanțe legate de procedura de atribuire, și mai ales contestația (depusă în ultimul moment), ne-au pus, azi, în ipostaza de a nu putea continua organizarea evenimentului.

Indiferent de dorința Muzeului National al Banatului și a Consiliului Județean Timiș, din punct de vedere legal posibilitatea de a continua organizarea evenimentului nu mai depinde de controlul nostru, ci de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Suntem nevoiți să informăm publicul că Festivalul Luminii / Festival of Lights din 31 decembrie 2023 – 01 ianuarie 2024 nu va mai avea loc.

Până la următoarele noastre evenimente, vă reamintim că expozițiile Muzeului Național al Banatului rămân deschise. Vă invităm să le vizitați și să vă bucurați de colecțiile și exponatele pe care le găzduim. Fiecare expoziție este o călătorie în sine, plină de descoperiri și inspirație”, spun organizatorii.

Articolul precedentCercetarea din Universitatea Politehnica Timișoara, la ora bilanțului
Articolul următorRevelion 2024 în Piaţa Victoriei cu muzică de calitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.