Compozitorul Gabriel Almași a fost recompensat, ieri, 7 decembrie 2022, cu Premiul „George Enescu” al Academiei Române pentru lucrarea Themes/Anthemes, dedicată Filarmonicii Banatul și orașului Timișoara, și a vorbit deschis despre distincție. Redăm, mai jos, dialogul pe această temă.
Un premiu de o însemnătate deosebită… Cât de mult reprezintă pentru tine?
Premiile Academiei Române ”reprezintă cea mai prestigioasă recunoaștere românească acordată unui creator sau om de știință, din ţară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea şi opera sa, la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti”, iar acest lucru mă onoreză și mă responsabilizează în același timp, cu atât mai mult cu cât acest premiu poate fi acordat doar o singură dată în viață. În urmă cu 39 de ani, această distincție i-a fost acordată maestrului Remus Georgescu pentru oratoriul ”Ecouri”, ceea ce mă emoționează și mai mult… ne este foarte dor de El.
Cum te-ai simțit când ți-a fost acordată distincția?
Pentru mine viața nu însemnă vânătoare de premii și sper să nici nu devină. Nu mă așteptam să primesc premiul, am aflat de nominalizare, dar nu mă așteptam, mai ales pentru că Premiul “George Enescu” nu s-a acordat timp de doi ani la rând. Dacă ești nominalizat nu însemnă că vei fi și premiat. Procedura de selecție pentru premiul Academiei este foarte strictă, durează doi ani, și trece prin mai multe filtre.
Art. 7. Pentru fiecare lucrare propusă pentru premiere, secţia ştiinţifică de specialitate a Academiei Române desemnează câte doi referenţi din rândul membrilor ei;(…)
Referatele de apreciere asupra fiecărei lucrări se întocmesc şi se prezintă separat şi independent unul de altul. Ele trebuie să reliefeze, într-o formă concisă şi clară, contribuţia semnificativă a lucrării analizate la progresul domeniului respectiv al ştiinţei, tehnicii, literaturii sau artelor.
Referatele de apreciere asupra lucrărilor se examinează în cadrul secţiei.
Secţiile ştiinţifice vor putea decide să nu se decerneze premiul în cazul în care în anul respectiv nu poate fi selectată o lucrare demnă de un premiu al Academiei Române.
Opţiunile secţiei ştiinţifice se transmit Direcţiei Cancelarie şi Relaţii Externe a Academiei Române, se discută în Biroul Prezidiului şi se prezintă Prezidiului Academiei, care decide asupra lucrărilor ce se premiază. Hotărârile Prezidiului Academiei sunt definitive.
După o astfel de selecție m-am simțit, desigur, foarte bucuros.
Cum este să te numeri printre personalitățile distinse cu un astfel de premiu, căci am văzut din fotografiile pe care ni le-ai trimis nume mari ale culturii din România?
Da, am întâlnit nume mari la decernare, toți foarte modești, cu extraordinar de mult bun simț și foarte emoționați. Am fost și eu foarte emoționat.
Ce te-a inspirat în compunerea lucrării?
Sugestia pentru a scrie această piesă a venit de la Sorin Petrescu, fără de care repertoriul meu (cel puțin pentru orchestră) ar fi fost infinit mai sărac, deci el este primul responsabil pentru nașterea ei. Lucrarea este dedicată centenarului Orchestrei Timișorene și a fost cântată în primă audiție în 2020, de către Filarmonica Banatul, sub bagheta lui Radu Popa, căruia îi mulțumesc pentru seriozitatea și implicarea cu care a tratat-o. Am plecat de la încifrarea (melograma) numelui orașului care m-a adoptat, Timișoara, prin combinarea sunetelor din gamă în diferite notații Ti=Si, Mi=Mi, S=Mib, O=Do, A=La, R=Re, A=La. Am creat astfel un mod, o melodie cu numele orașului. După care i-am găsit un titlu: Themes/Anthemes. Acesta reprezintă un joc de cuvinte între Themes – care însemnă „temă” sau „castrum regium Themes”- cum este menţionată Timișoara în izvoarele medievale timpurii, și Anthemes – lipsa temei. Acest joc sugerează și forma piesei, o intercalare între tema (muzicală) și lipsa ei. Creația e o joacă uneori, iar fetița mea jucându-se, a intrat în camera mea în timp ce compuneam, lăsând să treacă prin ușa deschisă un fragment din muzica lui Ceaikovski pe care o asculta. Momentul l-am marcat în partitură cu un citat scurt.
Cât e muncă și cât talent într-o astfel de reușită?
Fără muncă nu e reușită. Însă, munca în cazul unui creator este, de fapt, nevoia de a crea. În spatele creației stă o permanentă neliniște și curiozitate. Se poate vorbi despre un soi de creație și în cazul interpretului. Acea neliniște și curiozitate de a aduce muzica în prezent și de a găsi un fel de adevăr, senzația că fiecare notă e la locul ei și nu se clatină, nu stă să cadă. Nu vei fi niciodată un muzician bun dacă nu ești curios, deschis și dornic să înveți. Muzica este cultură, nu doar sport de performanță sau igienă vocală. Acest lucru se cultivă, se învață și, abia apoi, se simte. Muzica e omul! Dacă există dorința de a învăța în primul rând limbajul muzical abordat (care are o gramatică extrem de serioasă), curiozitate și acea neliniște, munca artistului devine un fel de a trăi și, nu de puține ori, o joacă. Pe de altă parte, artistul este un om al prezentului și nu al trecutului. Aș spune că una dintre provocările compozitorului este să rămână conectat la prezent, în ciuda opoziției unora, iar munca interpretului este să-l aducă pe Mozart în secolul XXI și nu să-l umple de conservanți și să-l țină afișat în borcane de sticlă.
Cine ți-a insuflat pasiunea pentru muzică?
Părinții mei, bunicul meu, anturajul, profesorii mei,…
Are cineva un rol determinant în formarea ta?
Eram în primul an de facultate la Timișoara când am ajuns la un concert de muzică contemporană (eu având o educație clasică) cu Trio Contraste în formula veche: Sorin Petrescu la pian, Emil Sein la saxofon și Doru Roman la percuție. Nu mai țin minte exact ce au cântat, dar știu sigur că una dintre piesele interpretate a fost lucrarea“Aksax” de Costin Miereanu. Am plecat alt om de la concert. Era o muzică foarte nouă pentru mine, a fost cumva o cheie aruncată, care, mai apoi, mi-a deschis multe uși. Sunt, însă, multe alte întâlniri și oameni care mi-au marcat direcția. De departe, cea mai profundă influență a avut-o maestrul Remus Georgescu, care a fost și primul meu profesor de compoziție.
Lucrarea premiată, care a fost cântată în premieră în data de 28 februarie 2020 a făcut parte din strategia artistică a Filarmonicii Banatul pentru anul Centenarului Orchestrei de a invita compozitori români să creeze câte o lucrare dedicată orchestrei simfonice. Inițiativa a fost, însă, umbrită de pandemia de Coronavirus, astfel că unele lucrări au fost reprogramate.
