Expoziția “GAME ON”, de la galeria de artă contemporană META Spațiu din Timișoara, pune în discuție conceptul de competiție, relația dintre artă și sport, estetică și agresivitate, reguli și haos.
Puterea este determinanta centrală a proceselor complexe care stau la baza discursului despre tensiune și rivalitate, acel tip de putere despre care Michel Foucault (2012) enunța că are o dublă funcție, aparent antagonică, dar, în esență, identică și simultană: de a pedepsi și de a vindeca sau educa (Discipline & Punish: The Birth of the Prison, 1979). Chiar dacă, aparent, sportul/competiția și lumea artelor nu au prea multe în comun, în practică, sistemul capitalist construiește un sistem complex de relații de putere cu impact asupra tuturor domeniilor.
Încă din antichitate, relația dintre artă și sport, este una inseparabilă. În încercarea de a găsi forma perfectă a corpului uman, încă din antichitate, artiștii fac apel la corpul atletic (fie că vorbim de corpul lui Sisif conturat în numeroasele încercări absurde – la care este condamnat de zei – de a împinge veșnic o stâncă uriașă, care o dată ajunsă în vârf, se rostogolea din nou la vale și cazna era reluată, de Discobolul lui Myron ș.a). Un alt factor important în această intersecție a domeniilor este funcția cea mai angajată atunci când intrăm în contact cu ele, și, anume, privirea.
Ce au toate jocurile în comun? Ar putea fi competiția? Sau faptul că oferă o sursă de divertisment? La începutul secolului trecut, filosoful austriac Ludwig Wittgenstein și-a pus această problemă și a analizat modul în care aspectul ludic, abordat estetic, este definit de limite incerte, deschide o posibilitate de dialog și de proiecție perspectivală a individului, în funcție de propriile sale experiențe și limitări.
Dona Arnakis
Preocupările artistei se ocupă de limita realității imediate și a psihologiei și se regăsesc în toată opera ei. Practica ei se bazează pe corelații între obiecte, natura înconjurătoare și fenomene, evenimente, oameni, structuri mentale din viața ei. De multe ori, aceste elemente se repetă, păstrându-și semnificația anterioară sau dobândind un alt sens. Intervenția în spațiu este legată de competiția interspecifică și intraspecifică. Desenele fac, mai ales aluzie, la anumite tipologii umane și tendința unora de a-și domina propria specie, dar și alte specii. Eliminarea celor „mai puțin puternici și capabili” prin a nu le oferi șanse.
Mathias Bar
Mathias Bar explorează în compoziții grafice și picturale un univers figurativ fragmentar, unde ipostazele identitare nu pot fi delimitate cu certitudine, iar atmosfera încărcată de tăcere, mister și solitudine devine un punct de pornire într-o narațiune dramatică sugerată către privitor. Substanța picturală, fie că e subliniată cu ajutorul unui contrast de clar-obscur sau de unul cromatic, este pusă în slujba reprezentării unor detalii corporale ce evocă tragicul într-o manieră subtilă și subversivă.
Cătălin Bătrânu
Sculpturile lui Cătălin Bătrănu apar ca imagini duble, mnemonice, care nu urmăresc deloc să reprezinte realul, deși ar putea lua o formă figurativă – în acest caz. În timp ce cercetarea sa se concentrează asupra modului în care mintea se construiește pe baza acestei realități, mai mult reprezentarea acestei construcții este cea care este în joc în creațiile sale. Fără a căuta să reprezinte sau să reproducă, aceste obiecte sunt duble imperfecte, făcute din memorie.
Szilard Gaspar
Szilard Gaspar explorează în practica sa artistică, într-o manieră conceptuală, puterea și materia, reflectând asupra esteticii și compoziției. Înțelese ca o extensie a minții și a intenției, sculpturile și fotografiile sale reprezintă corpul ca agent în procesul creativ. Abordarea sa experimentală asupra rolurilor, a comportamentelor umane în conjuncție cu maleabilitatea materiei (fie că vorbim de corpul uman sau de lutul pe care artistul îl folosește deseori în lucrările sale), devine cathartică pentru participanți/privitori – un cumul care provoacă emoții și stimulează imaginația să reconsidere provocările de zi cu zi.
George Roșu
Lucrările sale fac parte dintr-o serie care analizează conceptul de întrecere și cel de joc, de câștigător și de învins, prin alăturarea unor concepte și domenii, și puse la o întrecere aparent absurdă. Invită privitorul nu la notarea scorului, ci la conștientizarea conceptului de concurs și identificarea lui în situațiile personale de zi cu zi, atingând teme largi precum educația, psihologia și cultura.
Sergiu Sas
Artistul prezintă două lucrări care fac o legătură între artă și sport, un video-story (alături de Vasile Leac) despre desacralizarea complexului monumental al sculptorului Constantin Bâncuși, dar si redescoperirea adevăratelor rituri profane de cartier, printr-un act performativ care implică diverse jocuri (table, fotbal) și o fotografie înfățișând o minge – ca simbol al competiției -, care este circumscrisă unui înveliș de semințe – element unificator, semințele fiind folosite de suporterii oricărei echipe de fotbal.
