Într-o perioadă de confuzie și supărări, sunt și locuri speciale deschise special pentru educație.
Universitatea de Vest din Timișoara urmărește permanent să integreze cât mai bine toate funcțiile esențiale pe care le poate acoperi în viața comunității.
Prima treaptă din educația instituționalizată începe cu programul preșcolar pe care copiii îl urmează în grădiniță. În viața cotidiană de azi, când activitățile profesionale devin tot mai aglomerate, devine prioritară pentru părinți înscrierea copiilor la grădinițe ce răspund bine nevoilor de dezvoltare și educare ale copiilor lor.
„Deschidem noua grădiniță ,,Smart Start UVT” și ne înscriem astfel în modelul universităților europene multifuncționale, care își propun să integreze vertical și ciclurile educaționale preuniversitare, începând cu cel preșcolar, al grădiniței.
Aici se regăsesc copiii de vârste mici ale cadrelor universitare și personalului administrativ din UVT, dar și din celelalte universități, cu o deschidere similară și pentru alte solicitări de înscriere, din comunitatea timișoreană.
Oferim un cadru educațional prielnic pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, prin care noua grădiniță se va alinia standardelor europene prin care UVT este deja recunoscută în plan regional și național”, transmite UVT.
Informații utile pot fi accesate pe site-ul Grădiniței Smart Start a Universității de Vest din Timișoara: smartstart.gradinita.uvt.ro