HARLEM GLOBETROTTERS, cei mai faimoşi baschetbalişti din lume, vin la Timişoara!

‚Harlem Globetrotters Fan Powered World Tour’ ajunge la Timişoara! Cea mai faimoasă echipă de baschet din lume, The Original Harlem Globetrotters Team, se întoarce în România, unde îşi dă întâlnire cu fanii!

Spectacolul va ajunge la Timişoara în 23 mai, de la ora 19.00, la Sala Polivalenta „Constantin Jude” (Olimpia).

Harlem Globetrotters sunt cunoscuți pentru abilităţile lor uimitoare de baschet, acrobatţle fenomenale, umor, dar şi pentru implicarea lor socială, prin acte caritabile pe teren şi în afara acestuia. O echipă de baschet care a depăşit şi mutat normele baschetului clasic, fiind arhicunoscută în cultura sportului şi a divertismentului.

Fanii baschetului vor avea ocazia unică de a se apropia de acţiune, mai mult ca oricând. Turneul din acest an oferă fanilor oportunităţi multiple de a interacţiona cu superstar-urile Globetrotters, în timpul meciului, dar şi după meci. Alăturaţi-vă faimoşilor jucători, în cadrul turneului Fan Powered World Tour!

Legendara echipă Harlem Globetrotters a fost fondată de Abe Saperstein în 1926, în Chicago, Illinois, cu 20 de ani înaintea fondării Ligii Naţionale de Baschet American (NBA). Primul meci oficial a fost jucat pe 7 ianuarie 1927, iar de-a lungul anilor, echipa a jucat peste 26.000 de meciuri-spectacol, în 123 de țări, fiind primiţi cu braţele deschise de pasionaţii de baschet de toate vârstele, dar şi de personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Francisc, Nelson Mandela, Whoopi Goldberg şi mulţi alţii.

Jucătorii au demonstrat că pot fi entertaineri şi în afara terenului, apărând în 2 filme de la Hollywood în anii `50. Începând cu anul 1970, echipa a apărut constant la emisiunile televizate sâmbătă dimineaţa, a rezolvat mistere împreună cu Scooby-Doo, a apărut în două seriale animate create de Hanna-Barbera, dar şi în propria emisiune televizată live `Harlem Globetrotters Popcorn Machine`. Pentru a le încununa meritele, în anul 1982 Harlem Globtrotters au primit o stea pe Hollywood Walk of Fame!

Cultura de baschet a României a făcut ca țara noastră să fie inclusă în circuitul turneului actual. Aşadar, magicienii baschetului vor vizita 2 oraşe din România, Timişoara şi Bucureşti, pentru a da şansa câtor mai mulţi fani să se bucure de spectacolul unic şi distractiv al echipei!

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here