Ziua Copilului, sărbătorită la Timișoara! Vor fi o serie de activități în Parcul Copiilor dar și la Zoo

Parcul Copiilor „Ion Creangă” şi Grădina Zoologică îi aşteaptă pe cei mici, de 1 Iunie, cu multe surprize.

Marea petrecere din Parcul Copiilor va dura practic două zile și va începe în 31 mai, de la ora 14 şi va ţine până la 1 Iunie, ora 20.  Pe tot parcursul celor două zile, copiii se vor bucura de o atmosferă plină de culoare şi veselie, asigurată de unele dintre cele mai îndrăgite personaje din filme şi desene animate, precum Minnie şi Mickey Mouse.

În plus, cei mici vor putea să joace câteva dintre cele mai îndrăgite jocuri din toate timpurile, ca şotronul, să îşi facă tatuaje temporare, să se joace cu baloane modelabile, să admire „dansul” baloanelor de săpun.

Iată mai jos programul:

31 mai, pe scena din Parcul Copiilor – de la ora 15 până la 20-program folkloric;
1 Iunie, Parcul Copiilor: ora 10, la scenă – Teatru pentru copii, dansuri şi multă animaţie pentru cei mici.

Activităţile de 1 iunie în Parcul Copiilor: plimbări de agrement pentru copii cu ATV-ul şi barca, organizate de Salvo; atelier Teatrul Merlin; ateliere de pictură, modelaj, colaje şi grafică, atelier ,,Povestea firelor colorate, pictură pe faţă cu Anca Basarabş, atelier ,,Paradisul Copiilor’’, “Mega distracţie în lumea Super Eroilor”, activitate susţinută de Haziliţii, atelier Creativ cu baloane uriaşe de săpun.

Accesul la Grădina Zologică va fi gratuit în 1 iunie, programul este zilnic între orele 10-20, cu excepţia zilei de luni. În Grădina Zoologică vor fi: jocuri interactive şi ateliere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here