Atenție, timișoreni! Hoții de buzunare continuă să dea atacul în mijloacele de transport în comun!
Curg reclamațiile timișorenilor care cad victime tâlharilor.
Hoții de buzunare acționează des în tramvaie, unde profită de aglomerație. Aceștia sunt persoane cu o excepţională dexteritate; fantastica lor îndemânare, căpătată în ani de „pregătire”, este cea care le permite să şterpelească portofele, bani, acte, telefoane mobile etc.
De această dată, un bătrân era să cadă pradă hoților. Totul s-a petrecut în această dimineață în tramvaiul 1, care circula pe ruta Piața Mocioni- Piața Traian. Un grup format din trei persoane, dintre care două femei și un bărbat, clienți mai vechi ai polițiștilor, au așteptat în stație să sosească mijloacele de transport în comun, între timp alegându-și victimele. Indivizii au profitat de înghesuială și au încercat să-i fure portmoneul unui bătrân. Fără succes, însă. Omul a simțit imediat că este buzunărit și a dat alarmă. Una dintre hoate a sarit la barbat sa-l pocneasca, apoi au coborât nestingheriți la stația următoare, în Piața Maria.
Un echipaj al Poliției Locale a fost trimis de urgență pentru a patrula și a atenționa călătorii. Legislația în vigoare nu permite ca hoții care acționează în tramvaie să fie arestați, chiar dacă municipalitatea are zeci de poze și filmări cu aceștia. Potrivit conducerii Poliției Locale Timișoara, de la începutul anului și până în prezent doar doi hoți au fost prinși pe mijloacele de transport în comun.