Ilare Bordeaşu, candidat ALDE la Timişoara: “Timişorenii sunt înşelaţi de ani de zile cu sistemul de parcare” (P)

Profesorul universitar Ilare Bordeaşu, candidatul ALDE la Primăria Timişoara, a anunţat în platform program pentru alegerile locale din 5 iunie că unul dintre proiectele care vor fi în atenţia sa imediat după alegeri este sistemul de parcare din oraş. Bordeaşu intenţionează să suspende acest serviciu până când primăria va construi parcări care să acopere necesarul în zonele foarte aglomerate.

De ce doriți să suspendaţi sistemul de parcare?

Pentru că este incorect pentru timişorenii care plătesc abonament şi care nu găsesc locuri de parcare. Este inadmisibil ca în anul 2016 Timişoara să nu aibă parcări publice de mari dimensiuni în zona centrală şi în zonele în care sunt foarte aglomerate. Ca primar al Timişoarei, voi propune suspendarea Timpark în zonele în care nu s-au construit parcări până la remedierea situaţiei.

Are primăria bani să construiască parcări?

Da, are. Pentru că este o mare problemă a oraşului şi a oamenilor. Iar bugetul local tocmai pentru asta există: ca să rezolvi problemele timişorenilor, nu să faci proiecte care doar cheltuie, dar au un impact nesemnificativ din punct de vedere al calităţii vieţii.

Cum vreţi să rezolvaţi această problemă?

În primul rând voi analiza toate proiectele care au fost abandonate până acum şi le voi discuta cu un grup de specialişti pentru a vedea unde au apărut blocajele şi de ce. Apoi, tot cu specialişti vom identifica soluţii pe care trebuie să le analizăm din punct de vedere al raportului cost-beneficiu. De asemenea, va trebui să vedem care este efortul financiar pentru bugetul local.

Nu mai e nevoie să dezbatem dacă în centrul Timişoarei avem nevoie de o parcare de sute, chiar mii de locuri. Trebuie să identificăm imediat locaţia, soluţia tehnică, bugetul şi să începem construcţia.

Sunteţi foarte hotărât. Credeţi că veţi reuşi?

Da. Sunt hotărât să colaborez cu toate grupurile de consilieri. Eu cred că orice se poate face atâta timp cât după data de 6 iunie dăm jos haina politică şi ne ocupăm de lucrurile pentru care oamenii ne-au votat. Din experienţă ştiu că în echipă poţi face orice îţi propui.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here