În perioada 16 – 18 octombrie, Asociația Acasă în Banat va mai renova încă două mori de apă din județul Caraș Severin, construcții cu peste 100 de ani vechime. Astfel, va fi atins obiectivul propus: 10 mori reabilitate în cadrul proiectului “Salvăm Morile de Apă”.

Proiectul este finanțat de Fundația Orange cu suma de 32.000 lei, prin intermediul ”Susține un ONG”, program anual ce încurajează participarea activă a angajaților companiei în proiecte sociale.

În cadrul intervenției, vor fi reabilitate 2 dintre cele 6 mori de apă existente în satul Pârvova din comuna Lăpușnicel. Alături de localnici, voluntari din toată țara vor repara Moara Osoina și Moara din Cheia, iar renovarea va implica schimbarea acoperișurilor, repararea fundațiilor, ecologizarea albiei râului Lăpușnicel, tratarea lemnului, confecționarea unui nou pod pe ierugă și refacerea stăvilarului. La final, vor fi montate marcaje, indica­toare și plăcuțe informa­tive cu denumirea tuturor morilor de apă din sat. În acest fel, morile sunt incluse în circuitul turistic local și vor putea fi descoperite mult mai ușor de vizitatorii sosiți în zonă.

Voluntarii care doresc să dea o mână de ajutor la reabilitarea morilor de apă se mai pot înscrie până pe data de 12 octombrie, completând acest formular.

„Această acțiune din încheierea proiectului “Salvăm Morile de Apă”, marchează și ultima noastră intervenție pe anul 2020 asupra morilor de apă din Caraș Severin, cu scopul de a le reda frumusețea și mai ales, utilitatea. Cele două mori din Pârvova alese spre renovare nu mai funcționează de mai bine de 10 ani. Ne dorim ca la finalul celor două zile de lucru intens, morile să fie repuse în funcțiune și să macine făină ca odinioară. În acest mod, localnicii vor putea relua, păstra și transmite mai departe această tradiție străveche”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

“Am ales să mă implic în acest proiect pentru că îmi pare rău de fiecare obiect al trecutului care rămâne în uitare, nefiind valorificat pe măsura potențialului său. Mă bucur să văd cum atâția oameni rezonează cu această cauză și au venit alături de noi. Împreună salvăm nu doar mori, ci și oameni și comunități. Aștept cu nerăbdare ultimă acțiune unde sper să revăd mulți prieteni vechi ai morilora spus Andrei Amarghioalei, Shop Manager Orange România și coordonator proiect.

Anul acesta, Asociația Acasă în Banat și Fundația Orange și-au unit forțele pentru a salva patrimoniul mulinologic din județul Caraș Severin și pentru a-l introduce într-un circuit turistic.

La finalul acestui an, prin intermediul proiectului „Salvăm Morile de Apă”, 10 mori de apă din localitățile Gârnic, Șopotu Vechi (comuna Dalboșeț) și Pârvova (comuna Lăpușnicel) își vor recăpăta strălucirea de odinioară și vor fi pregătite să întâmpine turiștii care ajung în aceste minunate sate, ajutând la dezvoltarea economică a comunităților locale cu peste 1500 de persoane.

Articolul precedentEconomia circulară, din nou în atenția comunității de afacerii timișene
Articolul următorPoveștile de succes ale firmelor înființate prin Proiectul SIA VEST continuă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.