Incendiu violent, noaptea trecută! O gospodărie a fost mistuită de flăcări

Pompierii au fost solicitați noaptea trecută să intervină pentru a stinge un incendiu izbucnit la o casă din Ticvaniu Mare, județul Caraș-Severin. Acesta este al doilea incendiu la aceeași gospodărie, în decurs de două luni. În plus pompierii spun că focul ar fi fost pus intenționat.

”Azi noapte, în jurul orei 03:00, un localnic a anunțat un nou incendiu, în aceeași locație, dar la partea recent renovată. La fața locului s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Oravița și au intervenit imediat pentru lichidare. Incendiul se manifesta violent la acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 70 mp și a afectat și cele două încăperi ale construcției, distrugând mai multe aparate electrocasnice și piese de mobilier. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime, imobilul nefiind locuit”, transmit reprezentanții ISU Caraș-Severin.

Gospodăria a mai fost afectată de un incendiu în data de 9 septembrie. Incendiul cuprinsese una din cele două construcții din gospodărie, casa veche și amenința să se propage și la cealaltă construcție recent renovată. Pompierii militari au reușit să salveze atunci construcția nouă, însă cea cuprinsă de flăcări a fost distrusă în proporție de 80%.

În plus, acum, în urma urma cercetărilor efectuate la fața locului și excluderii altor cauze probabile, având în vedere faptul că, de la incendiul din luna septembrie, gospodăria nu mai era alimentată cu energie electrică și că părțile componente ale sistemelor de încălzire nu prezentau semne că ar fi fost folosite recent, cauza probabilă de izbucnire a incendiului este folosirea intenționată a unei surse de aprindere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here