Începe dezinsecția în tot județul Timiș

0
304

Începe dezinsecția în tot județul Timiș. Autoritățile dau asigurări că în curând vor da startul marii dezinsecții.

Aleșii  au aprobat în ședința de plen a CJ Timiș proiectul care prevede acest lucru. Decizia a fost luată în urma unei adrese a Ministerului Sănătății care solicită măsuri de combatere a virusului Zika. Astfel, acțiunea de combatere a insectelor se va efectua pe terenuri care aparțin domeniului public și privat la primăriile din Timiș, la solicitarea acestora.“Acţiunea de dezinsecţie împotriva virusului Zika este absolut necesară, aceasta provocând, pe lângă disconfort, şi transmiterea unor boli grave care duc la decese rapide şi la malformaţii congenitale. Pentru ca tratamentul împotriva acestor dăunători să fie eficient ar fi necesară efectuarea tratamentului în două etape: primul tratament exterminând insectele vii, iar al doilea tratament să fie efectuat la interval de 18-21 zile”, spune Titu Bojin, șeful Consiliului Județean Timiș.

În plus, șeful Consiliului Județean Timiș precizează că lucrările vor fi realizate în baza unor contracte de către Direcția de Prestări Servicii Timiș. Costurile vor fi suportate de către primării, în funcție de suprafețele pentru care se solicită efectuarea dezinsecției.

Reamintim, CJ Timiș a adoptat în 2015 un proiect asemănător, care venea și în sprijinul Primăriei Timișoara, rămasă fără contract de dezinsecție, din pricina unor contestații la licitații.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here