Încleștare puternică pe Bega: SCM Politehnica primește vizita lui Minaur Baia Mare

Spread the love

Duelul puternic sub cupola sălii „Constantin Jude”. Handbaliștii alb-violeți sunt în căutarea primei victorii din acest nou sezon, iar adversarul va fi unul pe măsură. Minaur Baia Mare vine cu ambiții mari pe Bega, după ce în prima etapă a campionatului a câștigat pe tren propriu contra celor de la Dobrogea Sud Constanța.

SCM Politehnica Timișoara nu a avut un început prea bun de sezon. Echipa antrenată de Pero Milosevic a pierdut în Supercupa României, iar apoi în prima etapă a campionatului, pe terenul Stelei. În ambele rânduri s-a predat cu greu, la două goluri diferență. În schimb, Minaur Baia Mare a câștigat, tot la două goluri, în fața vicecampionaei Dobrogea Sud Constanța, în Maramureș.

„Avem mult de luptat în meciul cu Minaur; trebuie să facem bine mai ales defensiva pentru a câştiga acest meci, însă nu trebuie să neglijăm nici celelalte faze ale jocului. Trebuie să arătăm acel caracter din startul partidei de Supercupă cu Dinamo şi ultimele 20 de minute din meciul de campionat de la Steaua. Minaur este o echipă mai puternică decât anul trecut, cu Vojvodic, Căbuţ şi Csepreghi foarte creativi şi cu aruncări bune de la distanţă. Lor li se adaugă jucători competitivi de pe extreme şi de pe pivot” a spus antrenorul timişorenilor Pero Milosevic înainte de joc.

Handbaliștii alb-violeți s-au antrenat în toată această perioadă în sala UVT. Locul clasic de desfășurare al partidelor, sala „Constantin Jude”, va fi disponibil pentru desfășurarea încleștării dintre bănățeni și maramureșeni, însă gazdele nu au efectuat niciun antrenament pe parchetul de la „Olimpia”. Totuși, Pero Milosevic speră ca astăzi, cu o zi înaintea jocului, să poată face un antrenament în sala a cărei suprafețe de joc a fost refăcută.

SCM Politehnica Timișoara – Minaur Baia Mare, unul dintre duelurile de tradiție din handbalul românesc, se va desfășura joi, de la ora 18.00. Arbitrii sunt clujenii Gabriel Badiu şi Ioan Barbu, iar observator este bucureşteanul Horaţiu Belu.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here