Injurii şi ameninţări în Consiliul Local Timișoara

 1393755_705059422856359_171884230_n

“Plenul de ieri al Consiliului Municipal a scos la iveală două probleme extrem de delicate. Am fost martori ai unei gândiri cu două unităţi de măsură şi ai unui comportament care nu are nici cea mai mică legătură cu onorabila funcţie de primar al unui oraş de talia Timişoarei.

Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: bugetul echipei ACS Poli Timişoara nu a fost redus, aşa cum dezinformează cu bună ştiinţă primarul Nicolae Robu. Printr-un proces democratic numit vot, spre corecta informare a edilului, s-a decis ca o mai mare parte din suma alocată ACS Poli să fie direcţionată către Centru de Copii şi Juniori. Mai concret: echipei ACS Poli îi reveneau 7 milioane de lei. Din aceşti bani, 350.000 erau destinaţi juniorilor, iar noi am decis ca suma să crească până la 1.050.000 lei. Când majoritatea din Consiliul Local Timișoara a luat această decizie, primarul universitar al orașului nostru nu și-a mai reținut în niciun fel limbajul și nervozitatea, a proferat injurii și a amenințat consilieri locali, pe cei care au îndrăznit să judece altfel, să judece mai echilibrat alocarea fondurilor pentru activități sportive. Așteptăm scuze publice din partea primarului universitar al orașului nostru, cel care este doar invitat la ședințele Consiliului Local Timișoara, cel care trebuie să se obișnuiască cu rolul său executiv și cu faptul că nu este un unic deținător al adevărului.

Tot în cadrul şedinţei Consiliului Local al Municipiului Timişoara de ieri, o parte din colegii consilieri au fost de acord cu propunerea primarului Nicolae Robu şi a secretarului Ioan Cojocari şi au avizat prin vot angajarea unui avocat care să apere instituţia în procesul pe care îl are cu Curtea de Conturi. Mai exact, este vorba despre finanţarea echipei Politehnica Timişoara, în perioada când aceasta aparținea lui Marian Iancu. Am asistat astfel la o nouă regretabilă scenetă, în care un astfel de serviciu se externalizează, urmând să fie plătit din bani publici de către municipalitate, fără o explicație serioasă, fără să se prezinte public motivația gestului. Mai marele Serviciului Juridic, secretarul Ioan Cojocari, este protejat cu bună ştiinţă de către Nicolae Robu în această speţă. Curios este faptul că în situaţii asemănătoare, când municipalitatea s-a văzut nevoită să achite milioane de euro din banii contribuabililor, nu s-a recurs la astfel de acţiuni.  De curând, Primăria Timişoara a pierdut mai multe procese, fiind obligată să achite despăgubiri de milioane de euro unor societăţi private, lucru care ne face să ne întrebăm dacă acestea nu au fost pierdute cu bună ştiinţă. În cazurile amintite, Nicolae Robu nu a avut o atitudine atât de tranşantă ca şi acum, nu a expus public dorinţa de a angaja case de avocatură, lucru care arată cât de eficientă este administraţia Robu”, spune Alfred Simonis, consilier local.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here