Înscrie-ți filmul la „Tres courts!”

coverphoto-Tres courts

S-a dat startul înscrierilor pentru competiția din acest an la Festivalul international al filmelor de foarte scurt metraj “Tres courts”. Competiția propune o selecţie de filme foarte scurte venite din întreaga lume şi o a doua selecţie naţională de filme româneşti. Durate filmelor nu depăşeşte 3 minute, aceasta fiind singura regulă care trebuie respectată. Toate genurile sunt prezente: ficţiune, documentar, animaţie, film experimental.

Festivalul se bazează pe o rețea extinsă, atât pe plan regional cât și internațional. Creat la Paris, festivalul și echipele organizatoare au avut, încă din primii ani, energia și voința de a răspândi festivalul în întreaga lume. Din Irlanda până în Nigeria, din Brazilia în România, competiția internațională este aceeași și este subtitrată în 6 limbi, inclusiv în română. În România, Ungaria, Moldova și Slovacia festivalul este coordonat de Institutul francez din România. Larga sa difuzare în aproape 30 de orașe din regiune se bazează pe rețeaua de institute și alianțe franceze, dar și pe parteneri locali diverși: asociații, primării, grupuri de acțiune locală, biblioteci și muzee, case de cultură.

Toate orașele participante au același scop: să prezinte o diversitate audiovizuală internațională cu un puternic accent local, pornind de la faimoasa premisă „Think Global, Act Local”. Proiecțiile trebuie să aibă loc simultan, între 5 și 14 iunie 2015.

Astfel, depunerea dosarelor se poate face până în 30 martie 2015. Înscrierea de filme este gratuită și se poate trimite prin poștă, în format DVD-video, însoţit de formularul de înscriere, la: Institutul Francez din Timişoara sau pe emailul: trescourt@institutfrancais.ro.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here