În perioada 27–29 februarie, președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, a revenit la București pentru o nouă rundă de întâlniri cu conducerile Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, Camerei de Comerț Româno-Germane și Camerei de Comerț Italiene pentru România.

Scopul principal al vizitelor a fost acela de a discuta în detaliu despre participarea acestor organizații la Forumul International de Afaceri care va avea loc la Timișoara, în perioada 9-10 mai 2024, prin atragerea unui număr cât mai mare de companii din țările lor.

Intâlnirile cu Ufuk Tandoğan – Președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, cu Sebastian Metz – Director General al Camerei de Comerț Româno-Germane – AHK România și cu Roberto Musneci – Președintele Camerei de Comerț Italiene pentru România, au fost foarte utile și eficiente, dovadă fiind acceptarea invitației de a participa la Forum și de a conduce delegațiile de oameni afaceri, atât cei din străinătate cât și cei care operează în România.

Programul vizitei a cuprins și o primă întâlnire a Președintelui CCIAT cu Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Dr. Peer Gebauer.

Înaltul diplomat a apreciat inițiativa camerei de comerț timișene pe care o va sprijini prin punerea în contact cu asociații de afaceri din Gemania care să participe la Forum.

Reamintim că Forumul International de Afaceri Timișoara este un eveniment premieră a CCIA Timiș, o platformă de business networking al cărei obiectiv principal este stimularea și valorificarea inițiativelor de afaceri şi investiții intraeuropene.

Articolul precedentPNL merge pe mâna lui Nicolae Trifan la alegerile din Sânmihaiu Român
Articolul următorSă fie stadion! Luni au demarat lucrările la arena Eroii Timişoarei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.