Universitatea Politehnica Timișoara organizează în perioada 20-24 mai 2024 cea de-a doua ediție a Săptămânii Internaționale Erasmus+, cu tema „Sinergii în lumea academică: cultivarea alianțelor, facilitarea interculturalității și promovarea durabilității”.

În deschiderea evenimentului, care a avut loc luni, 20 mai 2024, în Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul UPT, le-a urat invitaților bun-venit în Timișoara și la Politehnică și le-a vorbit despre istoria și tradițiile celei mai vechi instituții de învățământ superior din vestul țării, dar și despre multitudinea de evenimente pe care aceasta le organizează.

Tot în cadrul festivității de deschidere, prof.univ.dr.ec. Claudiu Albulescu, directorul Departamentului de Relații Internaționale, a adresat mesajul său de salut celor prezenți la unul dintre cele mai importante evenimente ce țin de internaționalizarea activității UPT și le-a ținut o scurtă prezentare a României, a Timișoarei, unul dintre cele mai verzi orașe din țară, Capitală Europeană a Culturii în 2023, și a Politehnicii, o universitate care în 2024 aniversează 100 de ani de la prima generație de absolvenți.

Peste 40 de oaspeți – personal didactic și administrativ – de la universități din 16 țări partenere (Albania, Bosnia și Herțegovina, Croația, Egipt, Georgia, Germania, Italia, Lituania, Maroc, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, Serbia, Spania, Turcia și Ucraina) participă la ateliere, asistă la prezentări și face schimburi de bune practici privind noile oportunități oferite de programul Erasmus+, managementul studenților internaționali, comunicarea interculturală, dezvoltarea sustenabilă sau gestionarea situațiilor de stres profesional.

În paralel, cadre didactice de la șapte instituții partenere vor preda studenților de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, Facultatea de Management în Producție și Transporturi, Facultatea de Mecanică și Facultatea de Științe ale Comunicării din cadrul UPT.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate partenerilor alianțele UPT precum Alianța de Universități Europene (E3UDRES2) și Alianța Timișoara Universitară (ATU).

Oaspeții au astfel posibilitatea să cunoască cultura și istoria locală prin intermediul unui tur ghidat al orașului Timișoara și a vizitei la Castelul Corvinilor din Hunedoara.

Articolul precedentCu ce se ocupa tânăra? Cu droguri!
Articolul următorCând prostia te bagă în puşcărie. Cu permisul suspendat a poftit la maşina vecinului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.