Ioan Hudrea, primarul curajos pe care Buziașul îl așteaptă (P)

2
618

Cu prilejul alegerilor locale de anul acesta, pe scena politică au început să apară tot mai mulți candidați independenți susținuți de partide mici sau chiar deloc. Este cazul lui Ioan Hudrea, candidat la primăria orașului Buziaș, care are cele mai multe șanse să ajungă primarul acestui oraș, fără a avea un aparat de partid mare în spate.

Am pornit această campanie de la zero, ceilalți contracandidați au avut din start în spate un avantaj pe care eu nu l-am avut: numele unui partid politic mare. Din fericire însă, am reușit să recuperez rapid și contactul cu oamenii mi-a demonstrat că tot mai mulți se trezesc astăzi și aleg să voteze omul și capacitățile sale profesionale, nu o mască sau o imagine înfrumusețată în timpul campaniei electorale sau asocierea cu un partid”, spune Ioan Hudrea, candidat la Primăria Buziaș.

 Acest aspect contează foarte mult pentru comunitățile mici, unde este important ca primarul să fie cunoscut și deschis către dialog, cu oricine. „Am fost din casă în casă și pentru a mă apropia de oameni, dar mai ales pentru a cunoaște problemele pe care le au. După o lună de campanie, pot identifica ușor cel puțin o sută de case cu o sută de probleme diferite, pe care ca primar le pot rezolva”.

Ce contează, de fapt, atunci când un om alege să voteze un anumit candidat, ne întrebăm? O poză sau un slogan ? Promisiunile electorale? Ioan Hudrea speră ca buzieșenii să aleagă în 2016 altfel.„Sper ca oamenii să pună în balanță în momentul alegerii primarului biografia profesională, competențele manageriale ale candidatului, dar și programul său politic. Ceilalți contracandidați și-au improvizat sau plagiat programul politic. Eu, alături cu colegii mei din Alianța pentru Buziaș, l-am construit împreună cu buzieșenii, bacovenii și silăgenii, invitându-i în tot timpul campaniei să aibă propuneri și așa doresc să fie mereu și după ce voi ajunge primar. Vreau un dialog permanent cu cetățenii! ”, transmite Ioan Hudrea.

Cum se întâmplă în orice campanie electorală, peste tot există scandaluri și atacuri murdare și, dacă citim presa locală din ultimele luni, poate chiar ani, în Buziaș au avut loc din plin, implicați în ele fiind chiar contracandidații lui Ioan Hudrea, care nu au pierdut ocazia de a se ataca reciproc. Ca urmare, pierzători și defavorizați au fost tot buzieșenii. „Din fericire, sunt genul de candidat cu inima împăcată, știu căci orice s-ar spune despre mine acum, ar fi o minciună electorală, făcută din teamă sau disperare, din josnicie, pe scurt. Am evitat scandalul ca temă de campanie. Eu consider că atunci când doi se ceartă, al treilea câștigă și așa o să fie și acum.Vreau ca oamenii să mă voteze pentru că ei cred că eu sunt cel capabil de a produce schimbarea pozitivă de care are nevoie Buziașul”, adaugă Ioan Hudrea, candidatul la Primăria Buziaș.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

2 COMENTARII

  1. Omule ai fost 16 ani consilier local, pe locul 2 după Ilaș, daca vroia sa faci ceva făceai… Soția ta e șef la Directia de buget, știe toți banii cum si unde se duc, fără semnătura ei nu mișca nimic… Hai sa nu mințim lumea… Esti un trădător, ai primit avionul moca, depozitul moca, ai avut beneficii iar acum sari de cur in sus… Nu meriți sa fi prjmar, fiindcă N-ai caracter, N-ai viziune, N-ai nimic…nici votul meu!!! Toată viața ai fost un executant

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here