La nouă ani de existență, ”Medierea prinde rădăcini” la Timișoara

0
289

Duma 23

Mediatorii din Timiș au de astăzi un copac al lor. Acesta a fost plantat în zona Pasajului Michelangelo din Timișoara. Este vorba de un pom din specia „dud pletos”.

Acțiunea a avut scopul de promovare a profesiei de mediator. În acest context, Consiliul de Mediere a luat inițiativa de a planta cu ajutorul mediatorilor 42 de copaci în 42 de orașe resedință de județ ale României. Campania numită ”Medierea prinde rădăcini” marchează de fapt maturizarea profesională a mediatorilor care se pun în slujba cetățeanului contribuind rapid și eficient la rezolvarea litigiilor.“În fiecare 42 de orașe se va planta simbolic un copac al medierii. Acesta reprezintă foarte mult, mai ales pentru Timișoara. Vorbim despre o cultură a conflictelor pe cale amiabilă, puterea dialogului constructiv, o dezvoltare socială durabilă. E foarte simplu să apelăm la instanțe de judecată. Dar există alternative și una din ele este medierea”, spune Zeno Șuștac, vicepreședintele Consiliului de Mediere Bucureşti.

În plus, plantarea unui copac al medierii coincide cu alegerile pentru forul de conducere al mediatorilor din Timiș. Aceste alegeri sunt organizate în premieră întrucât până în prezent mediatorii au avut doar o conducere centrală. “Eu cred că în acești ani instituția medierii și-a arătat utilitatea și vreau să-i felicit pe  cei care o slujesc. Am convenit să plantăm aici, în Timișoara, în acest loc de maximă vizibilitate un copac ca simbol al medierii și ca un îndemn înspre cetățeni  să mai lase conflictele laoparte, să fie mai toleranți, dispuși la bună înțelegere între ei“, spune edilul Timișoarei, Nicolae Robu.

copacul medierii Duma 17

copacul medierii 11267686_10203933114399526_992719199_o 11268351_10203933114639532_1822529582_o

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here