La Universitatea Politehnica se caută SOLUȚII pentru adaptarea la schimbările climatice

Spread the love

Specialiști din Norvegia, Islanda, Cehia, Israel și România caută soluții pentru adaptarea la schimbările climatice!

Universitatea Politehnica Timișoara organizează marți, în Sala Mică a Senatului UPT, Conferința Internațională Engineering Adaptation to Climate Changes. Manifestarea este susținută financiar prin proiectele Adaptarea la schimbările climatice – soluții pentru Estul Europei (Adapt-SEE), respectiv Infrastructura verde – Concepte privind sustenabilitatea urbanului și a conservării spațiului rural (GreenInfra), ambele  proiecte fiind finanțate din Fondul de Relații Bilaterale al Programului RO14 Cercetare in Sectoare Prioritare, Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014. La acest eveniment vor participa invitați din Norvegia, Islanda, Cehia, Israel și România.

Conferința va include, printre altele, o prezentare referitoare la colaborările dintre UPT și Instituții de Cercetare din țările membre ale Spațiului Economic European, o analiză a viitorului Mecanism Financiar SEE 2014-2020, respectiv 3 prezentări ale Institutului Norvegian pentru Cercetări în Bioeconomie, Serviciul pentru Conservarea Solului din Islanda și Universitatea Reykjavik”, a precizat Liviu Cădariu-Brăiloiu, prorector al Universității Politehnica Timișoara.

Scopul principal al acestei conferințe este de a întări legăturile între Instituțiile participante și de a identifica noi oportunități și direcții de colaborare în vederea accesării cu succes a fondurilor europene destinate cercetării prin programe precum Horizon2020, EEA, JPI etc.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here