Legislația securității la incendii și protecției civile, în dezbatere la CCIAT

CCIAT

Dezbatere publică privind legislația securității la incendii și protecției civile. Reprezentanții firmele din Timiș sunt invitați la sfârșitul acestei luni, la Centrul Regional de Afaceri, în cadrul seminarului-dezbatere cu tema: “Prevederi legale în domeniul securității la incendii și protecției civile. Autorizarea societăților comerciale”.

Evenimentul este organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „BANAT” al Județului Timiș și Primăria Municipiului Timișoara. Acțiunea va avea loc marți, 23 februarie 2016, de la ora 11.30, în Sala Europa a CRAFT.

Potrivit hotărârii Consiliului Local Timișoara și a altor consilii locale din județul Timiș, toți agenții economici care desfășoară activități comericiale pe raza unităților administrativ teritoriale, trebuie să obțină punctul de vedere al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „BANAT”, cu referire la obligativitatea obținerii autorizației de securitate la incendiu.

În cadrul seminarului, agenții economici vor avea ocazia de a discuta cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „BANAT” și ai Primăriei Timișoara, într-o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, care aduc în atenție aceste reglementări, precum și mecanismele și procedurilor legale de rezolvare.

Tematicile vor fi susținute de: lt.col.ing. Lucian-Vasile MIHOC, inspector șef  ISU „BANAT”; lt.col.ing. Sergiu Daniel DAMIAN, compartiment Avizare / Autorizare Securitate la Incendiu și Protecție Civilă, ISU „BANAT”; Ilie Cosmin PETROVICI, Șef Birou Autorizare Activități Comerciale, Primăria Timișoara.

Participarea la seminar a firmelor membre CCIAT este gratuită.

Informații suplimentare și înscrieri de participare la tel. 0372185281, 0256-490771/2, e-mail: aciobotea@cciat.ro, Amira Ciobotea – specialist marketing.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here