• Proiectul „LittleLIT pe scenă – Poveștile se dau în spectacol” al Asociației De Basm a adus bucurie pe fețele a peste 600 sute de copii din Timișoara;
  • Scriitoarele Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Sînziana Popescu, Iulia Iordan, Andreea Iatagan, Luminița Corneanu și Garajszki Margit (Ungaria) au fost asaltate cu întrebări;
  • Lecturile performative de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” au fost un succes;
  • Copiii au (re)descoperit personaje fascinante și au vrut să știe totul despre ele și scriitoarele care le-au imaginat.

​Între 16 și 21 octombrie, Timișoara a fost, cu adevărat, o scenă pentru poveștile care au făcut spectacol. Proiectul „LittleLIT pe scenă – Poveștile se dau în spectacol”, inițiat de Asociația De Basm și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, a ajuns în premieră în capitala Banatului, unde a găsit copii curioși, profesori și bibliotecari dedicați, precum și profesioniști din zona teatrului pentru cei mici, dornici să afle lucruri noi și să-și dezvolte portofoliul creativ.

​Asociația De Basm le-a adus la Timișoara pe scriitoarele Adina Rosetti, Andreea Iatagan, Victoria Pătrașcu, Luminița Corneanu, Sînziana Popescu și Iulia Iordan, din România, și pe Garajszki Margit, din Ungaria, una dintre cele mai îndrăgite autoare de cărți pentru copii din țara vecină. A fost un adevărat maraton de întâlniri cu publicul în școli și librării, precum și de discuții alături de colegi de breaslă.

​Lecturile publice au avut loc în librăriile Cărturești și La Două Bufnițe, unde copiii au savurat aventurile personajelor lor preferate: libelule zănatice, Cameleonul Cami, Mașinuța Curcubeu, Domnul Ciocolată, norișorul Efemer, balauri care-și rătăcesc tableta, zmei și spiriduși. Întâlnirile scriitoarelor cu elevii s-au desfășurat la Colegiul Național Bănățean, Școala Gimnazială nr. 19 „Avram Iancu”, Liceul „Grigore Moisil”, Liceul Teoretic „Béla Bartók” din Timișoara și în școlile generale din localitățile Bucovăț, Carani și Sânandrei, cu sprijinul United Way Romania. Copiii s-au distrat, s-au mirat, au pus o mulțime de întrebări și au inventat, la rândul lor, expresii de… poveste.

​„Am participat, la Timișoara, la o lansare de carte la care copiii au fost întrebați dacă au întâlnit vreodată un scriitor. Răspunsul lor a fost că au văzut doar statui de scriitori, așa că pentru ei a fost o experiență complet nouă și au fost foarte încântați că pot pune întrebări. Înclinația unui copil către lectură și povești, dar și plăcerea de a citi pot fi cultivate și îmbunătățite, mai ales la vârste mici. Evenimentele organizate de Asociația De Basm la Timișoara au oferit inclusiv profesioniștilor idei constructive despre cum poți face un copil să se îndrepte spre lectură și cum îl poți face să înțeleagă mai bine ceea ce citește”, spune Margit Garajszki.

​La Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” au avut loc trei zile de lecturi performative. Actorii Diana Boboc, Lucian Matei, Mădălina Ghițescu-Petre, Raul Bastean, Corina Dohanici, Robert Copot, Cuța Gornic, Octavia Petrișor, Raluca Grumăzescu și Cristian Brătoiu au citit din „Efemer”, de Iulia Iordan, „Trumpison, hoțul zăpezii”, de Sînziana Popescu, „Aventurile unui drum de țară”, de Victoria Pătrașcu, „Miko, vulpița friguroasă”, de Andreea Iatagan, „Cameleonul Cami pleacă în Tibet”, de Luminița Corneanu și „Bartok și prințul cioplit din lemn”, de Garajszki Margit.

​„A fost o primă încercare reușită de a aduce noua literatură pentru copii, prin intermediul teatrului, la publicul doritor. Textele selectate pentru lecturile performative au fost interesante și pe placul asistenței. Actorii au gândit scenic fiecare moment, pregătind inclusiv proiecții sau muzică. Copiii au fost foarte interesați și au pus tot felul de întrebări, așa că ne-a fost clar tuturor că acest demers trebuie continuat. E nevoie de mai multe astfel de întâlniri, atât cu copiii, cât și cu artiștii creatori de spectacole pentru ei”, spune, la rândul ei, Corina Dohanici.

​Incubatorul De Basm i-a avut ca speakeri pe Corina Dohanici, de la Teatrul Merlin, Lucian Vărșăndan, managerul Teatrului German de Stat, Andrada Mazilu, profesoară la Liceul „Nikolaus Lenau” și co-fondatoare „Inițiativa în educație”, și pe Sînziana Popescu, scriitoare, dramaturgă și membră a Asociației De Basm. Au fost discuții serioase și aplicate despre cum pot fi aduse împreună literatura pentru copii și teatrul, iar concluzia a fost că scriitorii, actorii, regizorii și directorii de teatru pot privi cu încredere spre viitor.

​Scriitoarele Victoria Pătrașcu și Margit Garajszki au susținut, în ultima zi, un masterclass pentru scriitori și oameni din lumea teatrului.

​„Savurez încă impresiile de după «LittleLIT pe scenă. Poveștile se dau în spectacol» așa cum un împătimit de cafea savurează gustul unui espresso tare și aromat. Căci asta cred că a fost acest proiect derulat de Asociația De Basm, o lucrătură miniaturală în care s-au concentrat energie debordantă și multă fantezie. Deși știam în mare ce urma să se întâmple, am fost copleșită de reacțiile care au venit de la publicul timișorean, fie că a fost vorba de copii sau de maturi. Interesul viu al copiilor pe care i-am întâlnit, curiozitatea învățătorilor și a profesorilor față de acest proiect și entuziasmul publicului prezent la spectacolele lectură de la Teatrul Merlin mi-au confirmat încă o dată că există o nevoie de povești contemporane. Această confirmare vine la pachet cu speranța că, sub o formă sau alta, acest proiect va continua în anii ce vor veni și va aduce o schimbare de paradigmă în felul în care sunt gândite și concepute proiectele culturale destinate copiilor și adolescenților”, a completat Victoria Pătrașcu.

​În 16 noiembrie, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, trupa MiniReactor va juca spectacolul „Bucătăria familiei Balaur”, după povești de Adina Rosetti, care revine, așadar, la Timișoara, pentru o nouă întâlnire cu publicul.

Articolul precedentSalonul Național de Fotografie „FOTOGEOGRAFICA 2023” se deschide la Universitatea de Vest din Timișoara, începând din 7 noiembrie 2023
Articolul următorCampanie de promovare a gestionării corecte a deşeurilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.