Lucrările de la Clinica de Dermatologie vor fi finalizate luna viitoare

0
212

clinica de dermatologie

Vești bune! Lucrările Clinicii de Dermatologie din cadrul Spitalului Municipal sunt aproape finalizate. Aici au fost executate lucrări de intervenții structurale de reamenajare a corpului principal existent, s-au construit două etaje, respectiv trei etaje pentru cele două case de lift.

Potrivit autorităților locale, în prezent mai sunt de efectuat finisajele interioare și exterioare, instalațiile aferente, lucrări rutiere și amenajarea aleilor. Mutarea Clinicii de Dermatologie de pe strada Mărăşeşti în noua clădire de pe strada Daliei s-ar putea face în luna iunie a acestui an, anunța edilul Nicolae Robu. “Suntem într-un stadiu destul de avansat. Nu am fost de vreo două săptămâni acolo, tocmai pentru că lucrările merg bine și nu a fost nevoie de o monitorizare așa cum fac eu de obicei. În mod normal, în luna iunie ar trebui să ne putem muta”, susține primarul Timisoarei, Nicolae Robu.

În locul Clinicii de Dermatologie, pe strada Mărăşeşti ar urma să se mute mai multe consulate şi centre culturale, însă acest lucru fi posibil după ce imobilul va fi reabilitat. “Am purtat discuții cu reprezentanții Centrului Cultural Francez, Centrului Cultural German și am ținut cont de părerile lor atunci când am întocmit proiectul de refuncționalizare a acelei clădiri. Ea, sigur, va fi reabilitată, dar, cu ocazia reabilitării, ea va fi și refuncționalizată. Și amenajările sunt făcute ținând seamă de cerințele formulate de reprezentanții celor două centre”, precizează primarul.

Consiliul Local Timişoara a adoptat, în primăvara anului 2013, o hotărâre care prevede mutarea Clinicii de Dermatologie de pe strada Mărăşeşti într-un cămin cu patru etaje de pe strada Daliei. Policlinica va fi situată la parter și o parte din etajul I, iar Dermatologia va fi la etajul I, unde va funcționa Ambulatorul și la etajele II și III, unde vor fi saloanele pentru pacienții internați. La ultimul etaj va fi Farmacia. În clădire vor fi un laborator, dar și o zonă didactică: sală de curs și vestiare pentru studenți, cu tot cu grupuri sanitare.

Șantierul de pe strada Daliei a început în luna mai 2014 și va fi finalizat în luna iunie 2015. Valoarea lucrărilor este de peste 9 milioane de lei, bani de la bugetul local.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here