Lucrările de reabilitare a Colonadei din Buziaș, în linie dreaptă! Muncitorii lucrează de zor, astfel încât acestea să se încadreze în grafic.
Suma de 5,1 milioane lei a fost de la Primăria Buziaș, din care 1,3 milioane au fost alocați de către Consiliul Județean Timiș. Lucrările presupun refacerea aleilor pietonale, a stâlpilor de susținere și repararea acoperișului și a ornamentelor. “S-au făcut lucrări de restaurare, nu e o refacere de jos. Presupune ca materialele care pot fi reutilizate, cu acceptul proiectantului și arhitectului să fie folosite, coridoarele sunt finalizate, partea de acoperiș, se lucrează la două foișoare. Foișorul Iosif și Mihai sunt aproape finalizate. Am făcut selecția pentru tot ceea ce înseamnă partea de iluminat, 75 de lampadare care vor fi montate și proiectoare în zona foișoarelor și pavajul, care va fi din cărămidă ceramică”, a transmis Sorin Munteanu, primarul localității Buziaș.
În plus, edilul spune că în iunie lucrările trebuie să fie finalizate.
Singurul monument din țară care se poate compara cu obiective asemănătoare din Karlovy Vary din Cehia şi Baden-Baden din Germania, a intrat în reparații la finele lunii decembrie 2015.După mai bine de un deceniu de când se află într-o stare deplorabilă, Primăria Buziaş a găsit soluția pentru a readuce la viaţă obiectivul. Reamintim, până acum municipalitatea din Buziaş a făcut doar lucrări mici de întreținere din lipsă de fonduri, dar și pentru că monumentul a intrat în proprietatea primăriei abia in 2015.
Colonada din Buziaș are peste 500 metri, a fost construită în 1875 și a fost comandată special pentru plimbările împărătesei Sisi a Austriei.