Mai multe școli și grădinițe intră în reabilitare

Municipalitatea timișoreană continuă investițiile la școli și grădinițe. Peste o sută de mii de euro vor fi folosiți pentru refacerea a două grădinițe.

Potrivit edilului Nicolae Robu, este vorba despre Grădinițele P.P. Nr. 13 și Nr. 30 din Timișoara. “Vom investi foarte mult în școli. Vom începe anul cu reparații la acoperiș, scări și igienizări la Grădinița P.P 30. Valoarea lucrărilor este de peste 300 mii lei. Vom avea lucrări similare la Grădinița P.P13, din zona aeroportului. Licitația este în curs de derulare, suma plafon fiind de 221 mii lei”, spune primarul Nicolae Robu.

În plus, lucrările vor continua la Colegiul Tehnic Regele Ferdinand. Aici se fac amenajări de 460 mii lei fără TVA. Municipalitatea are în plan și alte investiții în 2017. “Sper să ajungem cât mai repede să construim acel nou campus școlar la Lenau, în zona Oituz, să facem extensii despre care am tot vorbit la Generală 30 pentru că s-au clarificat aspectele de proprietate, la Liceul Moisil, sală de sport la Liceul Azur. Dar îi rog pe directori să ne facă cunoscut ce trebuie făcut în școli. E foarte greu să cuprindem un patrimoniu atât de larg cu o mână de oameni. Normal ar fi ca directorii să ne solicite”.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here