Marian Cucșa: “Timișorenii au plătit 5,5 milioane de euro (cât au costat cele 134 de semafoare care îi țin blocați în trafic) pentru a NU mai avea timp liber!”

Montarea semafoarelor în Timișoara continuă să isterizeze cetățenii, mai ales șoferii din trafic. Aceștia se plâng că nu a reușit să fluidizeze traficul rutier din oraș. Și asta după ce primarul a lăudat sistemul de management al traficului, deși șoferii sunt de părere că semafoarele mai mult îngreunează circulația, întrucât nu sunt sincronizate. Abia din 1 noiembrie semafoarele vor fi puse oficial în funcțiune.

Printre cei nemultumiți se numără și președintele ALDE Timiș, Marian Cucșa. Potrivit președintelui ALDE Timiș, de aproape patru luni timișorenii nu mai au aproape deloc timp liber, însă unii poate nici nu realizează cine îi ține ocupați, pe banii lor. Marian Cucșa a făcut un calcul simplu: câte ore pierd timișorenii în trafic? “Concluzia este la fel de simplă: dacă un timișorean muncește 8 ore/zi și stă minim 4 ore în trafic, totalul este de 12 ore/zi. Asta înseamnă că, dacă pleacă dimineața la 7 de acasă, ajunge seara la 19.00. Calculul simplist nu a luat în vedere și faptul că orice timișorean mai merge la cumpărături, la un medic, să își plătească utilitățile, să își resolve o problemă la instituțiile publice sau la o ședință cu părinții. Lucruri de altfel necesare că de cele normale, care țin de nevoia de relaxare (o plimbare prin parc, sport sau alte hobbiuri) nici nu mai încape discuția. Motivul? Sau să nu fim atât de duri sau poate ipocriți, cum ne-ar cataloga primarul, unul dintre principalele motive îl constituie cele 134 semafoare montate în urmă cu aproape 4 luni în Timișoara și care creeze isterii în rândul șoferilor din cauza orelor pierdute în trafic”.

În plus, acesta susține că traficul este infernal, iar nervii șoferilor sunt întinși la maxim. Aceștia pierd ore întregi pentru a ajunge de acasă la serviciu sau pentru a-și duce copiii la școală. Pentru că, dacă mai vor să și ajungă acasă să și doarmă, nu le mai rămâne timp pentru altceva. “Este inadmisibil să acceptăm să trecem prin așa ceva, pe banii noștri, fără să tragem pe nimeni de mânecă ci doar să ne eliberăm frustrările urlând sau vorbind la volan cu ceilalți șoferi care de fapt se află în aceeași situație ca noi: și ei sunt nervoși pentru că au întârziat la muncă sau copilul îi așteaptă în fața școlii sau că medicul de familie își încheie programul în curând și nu mai ajung în timp util. La final de zi, toate se închid înainte de a ajunge să ne rezolvăm problemele. Ce mai rămân deschise sunt farmaciile, de unde putem lua medicamente după ureche să ne calmăm nervii provocați, culmea, tot pe banii noștri! Domnule primar Nicolae Robu, de la 1 noiembrie ni s-a promis că semafoarele din Timișoara vor fi funcționale, așa cum este prevăzut în proiect. Nu vreau deloc să sune a amenințare, dar vă anunț public că dacă acest nu se va întâmpla, voi face toate demersurile pentru ca acestea să fie suspendate. Nu este normal să se facă experimențe pe timpul, nervii, energia și banii cetatenilor. Perioada s-au condus popoare cu astfel de tehnici de manipulare în regimuri totalitare (în care cetățenii erau ținuți ocupați în trafic prin întârzierea intenționată a mijloacelor de transport în comun), e de mult apusă”, susține președintele ALDE Timiș, Marian Cucșa.

Reamintim, semafoarele fac parte dintr-un amplu proiect de management al traficului realizat din bani europeni, „Managementul traficului și supraveghere video”. Mai exact, acesta prevede semaforizarea a 44 de noi intersecții și modernizarea semaforizărilor în alte 90 de intersecții, montarea a 13 radare de informare, a 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu și mai multe panouri pe care vor fi afișate diverse informări.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here