Jandarmii din cadrul Grupării Mobile Timişoara, în cooperare cu polițiștii, reprezentanții ISU Banat şi ai Poliţiei Locale, asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor pe timpul desfăşurării meciului de fotbal de astăzi dintre ACS Poli și Concordia Chiajna.

Având în vedere că meciul începe la ora 18.00, accesul spectatorilor în incinta arenei se face începând cu ora 16.00. Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai Poliţiei Locale Timişoara. În zona apropiată stadionului, este interzisă comercializarea şi desfacerea băuturilor alcoolice începând cu ora 16.00.

Jandarmii recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice şi, totodată, informează că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice să deţină, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu materiale pirotehnice. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion obiecte care pot să pună în pericol securitatea participanţilor la competiţia sportivă.

De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

Participanţii la manifestarea sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator şi forţele de ordine, pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Articolul precedentALDE și-a prezentat candidatul pentru Primăria Checea! Este susținut și de PSD
Articolul următorTrupul tânărului de 22 de ani care se afla în mașina ce a plonjat în Dunăre, găsit în Serbia!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.