Polițiștii de frontieră de la Nădlac au depistat într-un tir, 111 persoane din Irak, Siria, Iran, Afganistan, Pakistan şi India, solicitante de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară.

Descoperirea a fost făcută seara trecută în jurul orei 22.50, când în vamă s-a prezentat pentru a ieși din  ţară un cetățean român în vârstă de 40 de ani la volatnul unui tir în care erau ascunși 111 migranți. Este vorba despre 45 bărbaţi, 24 femei şi 42 minori. Conform polițiștilor 76 sunt cetăţeni irakieni, 15 cetăţeni sirieni, 9 cetăţeni iranieni, 8 cetațeni afgani, 2 cetăţeni indieni şi un cetăţean pakistanez, cu vârste cuprinse între 2 şi 53 de ani, solicitanţi de azil în România.

Șoferul tirului a declarat polițiștilor că nu știe cum au ajuns migranții în remorca tirului, pe timpul călătoriei el staţionând în mai multe locuri.

În cadrul primelor cercetări persoanele ascunse au declarat că doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă deoarece nu avea o viză care să le permită acest lucru.

Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului român pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Articolul precedentNicolae Robu, un nou mandat în fruntea PNL Timiș! A obținut cu peste 100 de voturi mai mult decât Nica
Articolul următorRobu, acuzat de unii liberali, chiar în ziua alegerilor, că a dus în jos partidul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.