La Diniaș, într-o atmosferă frumoasă și elegantă, comunitatea locală, poeți, scriitori și ziariști și-au adus aminte de cel care a fost Miomir Todorov într-un eveniment, care se dorește a fi organizat cât mai des, unde sârbii din România, și nu numai să sărbătorească împreuna cultura prin cenacluri literare.
„La inițiativa președintelui organizații locale a Uniunii Sârbilor din România, a domnului Sava Glisici, am încercat să reînodăm cenaclurile literare, care pe vremuri existau în fiecare sat, și aici la Diniaș am avut Cenaclul Zorile. Așadar, în acest scop am organizat această primă ediție, care a avut parte și de un Memorial, pentru că localitatea noastră a dat culturii mulți poeți, sculptori, oameni de vază, care merită rememorați și să ne amintim de ei și să îi prețuim. Astfel, la o întâlnire protocolară îi readucem în memorie și spunem și viitoarelor generații cine au fost și ce au făcut acești oameni importanți din istoria localității.
La această primă ediție, ne-am adus aminte de Miomir Todorov și la moștenirea pe care el ne-a lăsat-o. Despre el și opera lui, fie că a fost vorba despre poezie sau proză, sau despre activitatea de redactor pe care a avut-o la radio au vorbit Stevan Bugarschi, Slavomir Gvozdenovici și alții. A fost o întâlnire de suflet, în care inimile noastre au rezonat pe aceeași frecvență în amintirea unui om de seamă”, ne-a spus Liubinca Perinaț Stancov, redactor şef revista literară Književni Život.
La acest cenaclu, au participat printre alții și managerul general al Uniunii Sârbilor din România, Radmila Dragatoiu, consulul general Vladan Tadic, primarul din Peciu, Gabriel Răzvan Drăgan, viceprimarul Nicoleta Grubacichi și mulți alții.
Născut la 6 aprilie 1951 în comuna Diniaş, jud. Timiş, MIOMIR TODOROV a studiat la şcoala generală din localitatea natală şi Liceul “Dositei Obradovici” din Timişoara. A absolvit Facultatea de Filologie, Universitatea din Bucureşti (1970–1974).
A fost profesor la şcoala din Ravnic, apoi la cea din Diniaş, redactor la Studioul de Radio din Timişoara, secţia sârbă, şi corector la revista „Književni život”.
A colaborat la “Književni život”, „Banatske novine”, „Orizont” etc.
A publicat volumul Postajanje/ Devenirea, Bucureşti, Editura Kriterion, 1988. A fost prezent în diverse antologii editate în România şi Serbia.
Prin dispariţia lui MIOMIR TODOROV, comunitatea scriitoricească timişoreană a pierdut un coleg minunat, un prozator şi un jurnalist cu o voce distinctă, inconfundabilă.