În a doua zi de Rusalii, luni 17 iunie, Primăria și Consiliul Local Biled au organizat Ruga bănățeană, iar cu acest prilej ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului, a fost invitat special și a condus și slujba de sfințire a noii Biserici Ortodoxe Biled.

”După eforturi susținute de ani de zile, iată că credincioșii din Biled au biserică românească. Până acum slujbele au avut loc într-o capelă, amenajată într-o casă. Luni, 17 iunie, s-a săvârșit prima Sfântă liturghie în biserica nouă ortodoxă”, a spus ÎPSS Ioan.

De asemenea, primarul PSD, Cristian David, a adăugat:

”După 6 ani de eforturi pentru construcția lăcașului, luni 17 iunie, prima liturghie a avut loc în noua Biserică Ortodoxă Biled. La construcție au contribuit mulți cetățeni, în frunte cu familia Cean, dar și autoritățile publice locale”.

Articolul precedentAcrobații aeriene și efecte pirotehnice! Mii de oameni cu ochii ațintiți spre cer, la Timișoara Air Show 2019!
Articolul următorREFLECȚII VIZUALE – Cadrele didactice ale Facultății de Arte și Design din cadrul UVT, expun la București!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.