Modificări privind acordarea concediului de odihnă

0
235

Salariații care au fost în concedii medicale sau în concedii fără plată vor putea beneficia de concediul de odihnă anual. Și asta datorită unor noi reglementări adoptate ieri de Guvern.

Astfel, modificarea vizează salariaţii din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare. În cazul în care perioadele de concedii medicale și de concedii fără plată au fost de 12 luni sau mai mari și s-au întins pe doi sau mai mulți calendaristici consecutivi, salariații au dreptul la un singur concediu de odihnă acordat în anul reînceperii activității, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care au lipsit de la serviciu.

Sunt revizuite preverile HG nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.“Prin hotărârea adoptată ieri, România se conformează și pune în aplicare dispozițiile articolului 7 din Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.Comisia Europeană, prin scrisoarea de punere în Întârziere-Încălcare nr.2013/4233, consideră că legislația națională din Codul Muncii din România și din HG 250/1992, nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu articolul 7 din Directiva 2003/88/CE și a invitat Guvernul României să prezinte observațiile necesare. Urmare acestei solicitări, România a realizat demersurile legislative de modificare și completare a Legii nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului.

(Foto: www.economica.net)

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here