Nereguli în secțiile de votare, în Sânmihaiu Român! Au dispărut buletine de vot

Nereguli semnalate în secțiile de vot de pe raza comunei Sânmihaiu Român. Mai exact, în secția de vot nr. 546 din Utvin  care aparține de Sânmihaiu Român, s-a semnalatdispariția a cel puțin 5 buletine de vot.

Cel care înmâna buletinele de vot era reprezentantul PSD, care a fost ulterior înlocuit cu locțiitorul. La fața locului au fost și președintele de circumscripție și poliția, însă, deși reprezentantul PNL a solicitat numărarea buletinelor rămase și întocmirea unui proces verbal, președintele de secție și cel de circumscripție au hotărât că „vom vedea deseară la numărătoare”. Specificăm că numărarea buletinelor nu ar fi împiedicat procesul electoral, dar ar fi fost benefică pentru a avea o evaluare certă a numărului de buletine de vot „dispărute”. Dispariția unor buletine de vot dă naștere suspiciunii că se încearcă fraudarea alegerilor prin metoda de vot – suveică”, anunță Biroul de Presă al PNL Sânmihaiu Român.

”La secția de vot 543 a fost semnalată prezența permanentă în fața secției a unui consilier PSD, Claudiu Iuga, care încearcă să pună presiune pe votanți, sub pretextul că stă la rând să voteze. Acest aspect i-a fost sesizat și președintelui de circumscripție, mai ales că domnul consilier stă acolo „să voteze” de la deschiderea secției și nu „a reușit” nici până acum. Atașăm dovezile foto în acest sens”, mai spun cei de la PNL Sânmihaiu Român.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here