Practic MAZILIT din PNL, după ce a fost tras pe linie moartă înainte de alegeri, asta şi datorită alianţei cumva împotriva dogmelor dintre PNL şi PSD dar şi din cauză că a fost un preşedinte de partid judeţean slab la fel ca şi un slab lider al CJT, Alin Nica s-a reorientat rapid.

Aşadar el a intrat de marţi, şi nu e păcăleală de început de aprilie în Forţa Dreptei o uniune unor aşa zise partide democratice, printre care şi USR), o alianţă care dă mult din „gură”, dar efectiv face puţine.

Noul său șef de partid, Ludovic Orban, spune că vor urma discuții în cadrul Alianței Dreapta Unită, despre candidatul acestei formaţiuni la şefia CJT. USR l-a desemnat deja de săptămâna trecută pe Nicu Fălcoi pentru postul de președinte CJT, dar, cel mai probabil, situația se va schimba, iar Nica va face tandem cu Dominic Fritz în lupta pentru Timiș şi Timişoara.

”Am finalizat discuțiile cu domnul Orban și am decis să candidez din partea acestui partid la funcția de președinte al CJT. 20 de ani am fost și voi fi în continuare promotorul liberalismului. A fost o decizie grea, dar ați văzut că cei de la București m-au exclus efectiv. Filiala PNL din județul Timiș a fost dată gratuit PSD. Știm că va fi grea lupta cu PSD. Am văzut cum voturile timișenilor au fost tranzacționate la București”, a declarat Alin Nica.

El spune că îl vor urma numeroși alți liberali, inclusiv primari, dar alții vor rămâne în PNL luptând din interior şi susţinându-l.

Să nu uităm însă cu Nica s-a certat în trecut şi cu Dominic Fritz, care acum urmează să îi fie aliat, dar şi cu actualul său preşedintre, Ludovic Orban, pe când aesta din urmă era boss la PNL.

”Am avut păreri contrare cu domnul Orban, dar nu ne-am aruncat cuvinte grele, nu cuvinte peste care să nu trecem. Ce am văzut la unii colegi, ce fac cu PSD…. nu poți sa ai pupături lungi peste flegme groase. Nu l-ați auzit pe Orban sa repudieze acea acuzație de ciumă roșie despre PSD. Unii colegi liberali nu au făcut-o. Am ales să îl susțin atunci pe Câțu, de aia am decis sa spun că nu mai este președintele meu”, a spus Nica, acesta certându-se şi cu Nicolae Robu la cuţite, cu cuvinte grele de ambele părţi, după care s-au pupat şi iar s-au certat. Că doar aşa fac „liderii” politici.

Articolul precedentSe poate şi aşa, candidat comun PSD/PNL pentru Primăria Sânpetru Mare
Articolul următorZeci de elevi şi profesori de la CD Loga au ajuns intoxicaţi la spital. Se cauta… cauza

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.