Nici nu s-a deschis magazinul şi „hoţul zilei” a făcut prăpăd. Nu s-a bucurat însă mult de… libertate!

La data de 1 februarie, polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe Judecătoria Timișoara au reținut un bărbat, în vârstă de 29 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

În fapt, la data de 30.02.2024, polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că persoană necunoscută ar fi sustras mai multe bunuri din incinta unui corp aflat amenajare situat pe bulevardul Dâmbovița din Timișoara.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat, în vârstă de 29 de ani, care la data de 30 și 31.01.2024, ar fi pătruns și ar fi sustras din interiorul societății 2 televizoare, 2 monitoare și un dispozitiv audio, bunuri pe care l-a valorificat ulterior.

Bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri.

Prejudiciul a fost recuperat parțial.

În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.