Nicolae Robu:”Hoții din tramvaie sunt o mare pacoste, îi detest și pun poliția pe ei”

Curg reclamațiile timișorenilor care cad victime tâlharilor. Hoții de buzunare acționează des în tramvaie, unde profită de aglomerație. Aceștia sunt persoane cu o excepţională dexteritate, fantastica lor îndemânare, căpătată în ani de „pregătire”, este cea care le permite să şterpelească portofele, bani, acte, telefoane mobile etc.

Legislația în vigoare nu permite ca hoții care acționează în tramvaie să fie arestați, chiar dacă municipalitatea are zeci de poze și filmări cu aceștia. “Există niște legi și mai bine v-ați îndrepta între cei ce fac legile. Ce poate să facă o Poliție în afară de a-i amenda? Ei nu-și plătesc amenda, n-au cu ce să-i execute și în aceeași zi sunt înapoi în tramvaie. Câtă vreme acești indivizi nu pot fi trimiși în pușcărie, nu există eficiență. Hoții din tramvaie sunt o mare belea, o mare pacoste, îi detest și pun poliția pe ei”, a spus edilul Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei susține că a vrut să afișeze fotografiile hoților în diferite locuri din oraș pentru a-i avertiza pe cetățeni, însă legislația nu i-a permis. “Legile trebuie schimbate pentru că sub pretextul unei democrații prost-înțelese sunt protejați rău-făcătorii. Am vrut să le punem fotografiile în toate stațiile, nu ne-a lăsat legea. Așa-i legea în România. Dacă aveam posibilitatea, le puneam pozele peste tot”.

Polițiștii locali timișoreni acționau la un moment dat în civil, în mijloacele de transport în comun pentru a-i prinde în flagrant pe hoţii de buzunare. Potrivit oamenilor legii, o metodă clasică folosită de bandele de hoţi de buzunare din toată lumea, este următoarea: un membru al bandei merge în faţa persoanei aleasă drept „ţintă” şi, la un moment dat, se opreşte brusc, astfel încât „ţinta” dă peste el. Un alt hoţ din gaşcă, în cârdăşie cu primul, merge în spatele victimei şi, când se produc oprirea bruscă şi ciocnirea, se izbeşte de amândoi cei din faţa lui şi se ia la ceartă (prefăcut) cu primul hoţ. În cele câteva secunde de confuzie care urmează, când atenţia victimei se împrăştie simultan şi asupra ciocnirilor, şi asupra certei, şi asupra îngrămădelii, hoţii şterpelesc tot ce pot, pasează obiectele unui al treilea membru al bandei.

Potrivit conducerii Poliției Locale Timișoara, de la începutul anului și până în prezent doar doi hoți au fost prinși pe mijloacele de transport în comun.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here