Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest se reinventează în 2017. Din ianuarie va avea o nouă siglă.
Astfel, noul logo este gândit în așa fel încât agenția să demareze la fel cu succes proiectele cu finanțare europeană. Potrivit reprezentanților ADR Vest, cele patru delimitări reprezintă patru județe care lucrează împreună, iar punctele sunt comunitățile din fiecare județ în parte. “Am schimbat partea de imagine și de logo și de simbolistică a ADR. De la 1 ianuarie 2017 o să avem altceva. Pe cel vechi dorim să îl înlocuim. Sigla agenției are patru judete și acel cerc simbolizează dorința de a face un proiect mai bine”, spune șeful ADR VEST, Sorin Maxim.
“Am vrut să schimbăm un pic, de fapt să ne reînnoim. Am avut senzația că am trecut peste niște etape și să fim în rând cu vremurile moderne. Avem o noua siglaă pentru ADR Vest. Într-adevăr, este cercul zcela care înseamnă membri comunităților din cele patru județe. Am dat un refresh și siglei Regiunii Vest. Am făcut o avanpremieră, de la 1 ianuarie este valabilă această schimbare”, transmite Miruna Vițcu, șeful Direcției Resurse Umane și Comunicare din cadrul ADR Vest.