Line up –ul rEVOLUTION FESTIVAL este consolidat prin prezența lui Martin Buttrich și a Francescăi Lombardo. În 3 și 4 iunie, cei doi vor debuta pe scena Electric Apex, locul de întâlnire al fanilor de beat-uri puternice.

Cu o compoziție unică, muzica pe care Martin Buttrich o creează descrie o arhitectură absolut electrizantă. Acesta s-a remarcat pe piața muzicală ca fiind unul dintre acei artiști care reușește să realizeze producții ce provoacă dependență. Nominalizat la premiile Grammy, Buttrich a lucrat cu importante case de discuri printre care Planet E, Four:Twenty, Cocoon sau Poker Flat.

În Germania anilor 90, muzica electronică se dezvolta cu rapiditate, iar aceasta este și perioada când Martin Buttrich își începe călătoria muzicală. La 18 ani, artistul era o prezență constantă printre DJ  din cluburile berlineze sau cele din Hanovra. Tot în acești ani îl cunoaște și pe Timo Mass alături de care ajunge pe primele poziții în topurile britanice. Un alt partener al artistului este Loco Dice, iar colaborarea cu acesta îl inspiră să aprofundeze și mai mult diverse genuri muzicale.

Crash Test este numele albumului de debut al lui Martin Buttrich. Lansat în 2010, materialul discografic  aduce în prim plan viziunea unică a artistului asupra muzicii.  Prin îndemânarea cu care reușește să mixeze sound-uri diverse, Martin Buttrich deschide noi și inedite orizonturi pentru fanii muzicii electronice. Revolution Festival este bucuros să anunțe prezența unui asemenea artist pe scena Electric Apex, sâmbătă, 4 iunie.

Cu un background muzical multidisciplinar, Francesca Lombardo reușește să creioneze cu ajutorul muzicii sale adevărate povești emoționante. Ceea ce o distinge din mulțime este “linia narativă” a soundului său unic ce  îi poată pe fani în zone diverse; de la cele melancolice sau hipnotice la cele tumultoase.

FRANCESCA_LOMBARDO

Francesca Lombardo are un background muzical clasic. Totuși, artista a decis să urmeze calea muzicii electronice. A călătorit pe tot globul ca DJ și performer live, ceea ce a ajutat-o să-și construiască un portofoliu impresionant. Prin compoziția fascinantă dintre povești dramatice și ritmuri captivante, italianca încearcă să  depășească constant barierele muzicii electronice.

Pe lângă faptul că anul acesta se pregătește să-și lanseze albumul de debut, Francesca Lombardo e prezentă la Revolution Festival. Așadar, fanii muzicii electronice nu trebuie să rateze acest show-ul fascinant.

Anul acesta, rEVOLUTION FESTIVAL  va avea loc în 3-4 iunie, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Deja au fost anunțați peste 60 de artiști care vor concerta pe cele șapte scene, printre care: Juliette & The Licks, Black Sun Empire, Skunk Anansie, John Digweed, Suicidal Tendencies, Roni Size and DJ Krust, Fred V & GRAFIX, Planet of Zeus, Reboot, Negură Bunget, Avenger, Blazaj, Bombarder, CTC, Premiesku, Gescu, Herodot, Litor, Chay Nelle, Dishumanity, DJ Shone Alcapone & Tommy T, Exotic Times, Few Reasons Why, Gigatron Selecta, Gothic, Haos, Herbal Queen, Infest, Keyz, Mak Floss, Mr. Heart, Umbre Zidite, ARC GOTIC, ApocalipS Wacko (Madred) & amp; DJ Sanchezz și mulți alții.

Biletele sunt disponibile pe Myticket.ro și Eventim.ro și pot fi achiziționate la prețul de  99,99 lei / 22 euro/  2750 RSD. În cazul în care nu sunt epuizate, în zilele festivalului, la intrare, biletele vor fi vândute la  prețul de 124,99 lei.

Mai multe informații despre rEVOLUTION Festival sunt pe pagina oficială de Facebook (www.facebook.com/revolutionfestivaltimisoara).

Articolul precedentVIDEO. Cal căzut într-un canal cu apă în Cartierul Plopi salvat de la înec
Articolul următorMotociclu căutat de autorităţile italiene, indisponibilizat de poliţiştii de frontieră mehedinţeni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.