3 echipe romanesti din 4 posibile au fost in semifinale, dar niciuna nu a putut sa-si treaca in cont ravnitul trofeu! Echipa maghiară Aramis SE – Mad Dogs a câștigat ediția inaugurală a Ligii Campionilor la minifotbal (EMF Champions League), desfășurată la Maribor (Slovenia) și la care România a participat cu opt echipe și a avut trei în semifinale.
Aramis SE — Mad Dogs a dispus cu în finală de Juventus Sibiu cu scorul de 3-2 la loviturile de departajare, după ce scorul a fost egal la finalul timpului regulamentar, 1-1. Mircea Popa a deschis scorul în minutul 4, maghiarii egalând în ultimul minut, prin Dani Kiprich.
În finala mică, MAV Continental Timișoara a dispus de FC Boromir Râmnicu Vâlcea cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Dragan-Robert Paulevici și Răzvan-Alexandru Plopeanu.
În semifinale, Juventus Sibiu a trecut de MAV Continental cu 2-1, iar FC Boromir a fost învinsă cu 2-1 de Aramis SE — Mad Dogs.
În sferturi, FC Boromir câștigase cu 2-0 meciul cu NK Kapela Ekosen (Slovenia), MAV Continental a trecut de Sairan (Kazahstan), cu 4-3 la loviturile de departajare (2-2 la finalul timpului regulamentar), iar Juventus Sibiu a câștigat tot la penalty-uri cu Restaurace u Pecku Praga (Cehia), scor 4-3 (1-1 la finalul timpului regulamentar).
România, care a câștigat primele șase ediții ale Campionatului European (2010-2015), este țara care a aliniat cele mai multe echipe — opt — la EMF Champions League, alături de Bulgaria: Juventus Sibiu, Old Boys București, Imperium EBS Iași, FC Boromir Râmnicu Vâlcea, Tanzmannschaft București, Autodriver Premiersoft Iași, MAV — Continental Timișoara și Golden Boys Bacău.
Cinci dintre acestea au trecut de faza grupelor, FC Boromir, Juventus, MAV Continental, Autodriver Premiersoft și Golden Boys.