În cursul zilei de ieri, 16/17 octombrie, în intervalul orar 18.00-01.00, oamenii legii au desfăşurat o acţiune cu efective mărite pe raza de competență a Poliției Municipiului Timișoara, pentru prevenirea infracționalității stradale, a faptelor cu violență, precum și pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov2.

În acest context, au fost legitimate 126 de persoane, verificate 38 de societăți comerciale și controlate 89 de autoturisme. Polițiștii au aplicat 76 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.175 de lei, dintre care 11 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 3.800 de lei şi 4 sancțiuni au fost aplicate la O.U.G. 195/2002R pentru încălcarea unor norme la regimul rutier, în valoare de 2.175 de lei.

De asemenea, 60 de sancţiuni, în valoare de 22.200 de lei, au fost aplicate la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dintre care 54 de sancţiuni pentru nepurtarea măștii sanitare în spațiile publice închise sau deschise, 4 sancţiuni pentru neprezentarea Certificatului Digital Verde privind COVID-19 şi 2 sancţiuni pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie.

In localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.

 

Articolul precedentDoliu la UPT! A încetat din viață prof. emerit dr. ing. Coleta De Sabata, fost rector
Articolul următorPeste 11.000 de cazuri noi de coronavirus, raportate azi de autorități! 1.750 de pacienți sunt în stare graavă la ATI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.