Ministrul Sănătăţii a trimis Corpul de Control în spitale pentru a verifica produsele dezinfectante care se folosesc în prezent. Controalele se derulează împreună cu Inspecţia Sanitară de Stat şi Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică.

Ministerul Sănătăţii a decis ca toate unităţile sanitare din ţară care utilizează dezinfectanţii achiziţionaţi de la compania Hexi Pharma să verifice prin autocontrol eficienţa acestora. Patriciu Achimaș Cădariu a transmis printr-un comunicat de presă că inspectorii Corpului de Control și cei de la DSP nu vor avea liber de sărbătorile pascale. Aceștia se vor afla pe teren, în control la toate spitalele din țară. Astfel, se vor recolta probe separat şi vor fi trimise la laboratoare pentru a verifica dacă, concentraţiile înscrise pe etichetă sunt în concordanţă cu conţinutul.

Controalele se vor derula în paralel cu ancheta penalǎ aflatǎ pe rolul Parchetului General. Remintim, o investigaţie jurnalistică a scos la iveală că unele produse dezinfectante folosite în peste 300 de spitale din ţară ar fi diluate de zece ori şi astfel, ineficiente.

Articolul precedentProgram special la RETIM
Articolul următorRoamingul în ţările Uniunii Europene se ieftineşte de azi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.