Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat spectaculos în runda a treia a turneului WTA Premier de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari, vineri, după ce a dispus de germanca Sabine Lisicki, cap de serie numărul 29, cu 6-4, 1-6, 7-6 (2).

Begu (25 ani, 35 WTA) a revenit în setul decisiv de la 0-5, a condus cu 6-5 și a servit pentru meci, dar Lisicki (26 ani, 37 WTA) a trimis meciul în tiebreak, unde românca s-a impus cu 7-2.

Irina Begu a obținut, după două ore și 21 de minute, prima sa victorie în fața Sabinei Lisicki, germanca învingând în primele trei confruntări: 6-0, 6-1 în semifinale la Dallas, în 2011, 6-2 (abandon Begu) în primul tur la Beijing, tot în 2011, și 6-3, 6-4 în turul al doilea la Madrid, în 2014.

Irina Begu și-a asigurat un cec de 36.170 dolari și 65 de puncte WTA pentru a treia sa victorie în 2016 (patru înfrângeri).

Următoarea adversară a româncei va fi învingătoarea dintre elvețianca Belinda Bencic (19 ani, 10 WTA) și jucătoarea cehă Krystyna Pliskova (24 ani, 101 WTA).

Tot vineri, Monica Niculescu (28 ani, 33 WTA) s-a calificat în turul al treilea după 6-1, 3-6, 6-0 cu chinezoaica Shuai Peng. Niculescu o va înfrunta în turul următor pe Coco Vandeweghe, o americancă de 24 de ani, aflată pe locul 38 în lume. Vandeweghe a câștigat ambele partide cu Monica, în 2013, în primul tur la Stanford, cu 6-0, 6-3, și anul trecut la Eastbourne, în primul tur, cu 7-5, 2-6, 6-1.

Articolul precedentTransport gratuit pe apa la Timisoara!
Articolul următorInedit! Pârtie de ski în interiorului unui mall din Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.