Operație în premieră națională la Spitalul Județean! Medicii i-au salvat piciorul de la amputare, unui tânăr de 19 ani

0
39

Operație în premieră națională la Spitalul Județean din Timișoara!

Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară, împreuna cu medici radiologi intervenționiști, au înregistrat o nouă intervenție chirurgicală endovasculară în premieră națională – trombaspirație venoasă iliofemurală, urmată de stentare.

Intervenția a avut scopul de a debloca o venă importantă din abdomenul
unui tânăr, în vârstă de 19 ani, student al Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara.

Acesta a ajuns la spital in urma unui traumatism inghinal  stâng, suferit de tânăr în cursul unui joc de fotbal. Tânărul s-a prezentat în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, cu creșterea semnificativă în volum a membrului inferior stâng, absența pulsului și tulburări de sensibilitate și motilitate.

Pacientul a fost internat de urgență în Clinica de Chirurgie Vasculară cu diagnosticul de Phlegmasia coerulea  dolens, cea mai gravă formă de tromboză venoasă profundă a membrului inferior. Având în vedere gravitatea extremă a bolii, faptul că blocarea circulatiei venoase a produs și oprirea circulației arteriale, cu risc semnificativ de amputație majoră, medicii au optat pentru aspirația pe cale endovasculară, cu ajutorul unui sistem modern, a cheagurilor de la nivelul venelor, redând astfel permeabilitatea axului venos al membrului inferior stâng.

Procedura, finalizată cu montarea unui stent, destinat special pentru sistemul venos, a fost incununată de succes.

Până la  recuperarea completă, pacientul va mai urma câteva proceduri, însă acest tip de intervenție, realizat pentru prima dată în România, a oferit acestui tânăr șansa unui tratament echivalent cu cele europene și evitarea producerii unui handicap major.

Materialele necesare interventiei au fost achizitionate în totalitate din fondurile Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here