Optsute de șoferi amendați în weekend de polițiștii rutieri

Val de amenzi în Timiș! În zilele de weekend, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Astfel, poliţiştii au întocmit 15 dosare penale şi au aplicat 782 de  sancţiuni contravenţionale, dintre care 329 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 119 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

În plus, au fost reţinute în vederea suspendării 72 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor și vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire,semnificației luminii de culoare roșie a semaforului electric, limitelor legale de viteză și conducerea sub influența alcoolului.

De asemenea, au fost retrase 25 de certificate de înmatriculare. În săptămâna care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here