Ovidiu Sîrbu, președinte ALDE Timișoara: Robu ar trebui să fie preocupat de curățarea terenurilor ce aparțin Primăriei!

Una dintre cele mai nocive plante cu puternic efect alergen este ambrozia. De ani buni, planta dă mari bătăi de cap timișorenilor. Deși senatorii și deputații au adoptat o propunere legislativă privind combaterea ambroziei, nu pare să aibă vreo importanță pentru primăriei Timișoara pe ale cărei terenuri iarba împreună cu ambrozia cresc în neștire.

Ovidiu Sîrbu: Am stat de vorbă cu cetățeni care mi-au vorbit de terenurile din zonele lor care sunt pline de iarbă. În acest mediu ambrozia se dezvoltă cu repeziciune, iar în perioada în care ea înflorește le ridică mari probleme de sănătate timișorenilor.

Unul dintre terenurile care mi s-a adus în atenție este cel despre care reprezentanții administrației locale spuneau că vor să-l folosească pentru a face un teren de rugby. Uitați-vă cum arată. Iarba ajunge până la brâu, e plin de moloz și alte mizerii. Până se va lua în calcul construcția pe această suprafață, investiție despre care Robu spunea că se va realiza din bugetul local, în timp ce colegul său deputatul Marilen Pirtea îl contrazicea și spunea că nu sunt bani, pe acest teren vor ajunge buruienile la ferestrele oamenilor care locuiesc în zonă.

Este inadmisibil ca primăria să nu respecte legea și să dea amenzi cetățenilor care nu-și curăță terenul, în timp ce însuși administrația nu face acest lucru. Robu ar trebui să fie preocupat de curățarea terenurilor ce aparțin primăriei și nu să trimită timișorenii să plece în alte orașe.

Conform ultimelor estimări, între 10-15% din populație suferă de alergie în timpul verii.
Constituie contravenţie nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole şi se sancţionează cu amendă de la 750 lei la 5.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.