Patru cetăţeni din Kosovo opriţi la frontiera de sud-vest

0
552

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta au depistat patru cetăţeni din Kosovo, care intenţionau să intre ilegal în România din Serbia, pe jos, pe la frontiera verde.

Ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta – I.T.P.F. Timişoara au observat patru persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre Serbia spre România. Imediat, o patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul sectorului a intervenit şi reţinut persoanele în cauză în apropierea frontierei cu ţara vecină, acestea fiind conduse la sediul Poliţiei de Frontieră Deta, pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt patru bărbaţi din Kosovo, cu vârste cuprinse între 21 şi 37 de ani. Aceştia au declarat că s-au deplasat pe jos, din Serbia, cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei patru bărbaţi urmând să fie predaţi unei echipe operative din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Timiş, pentru luarea măsurile legale ce se impun.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here