Patru tineri timișoreni, băuți și drogați în Parcul Botanic

Zilnic, mii de persoane aleg, ca mici oaze de relaxare, parcurile din Timișoara. Însă nu o fac doar ei, dar și cei care consumă alcool și etnobotanice, încercând să se ascundă de ochii polițiștilor. Ieri, numai puțin, au fost depistați patru tineri, aflați sub influența substanțelor interzise.

O patrulă a polițiștilor locali i-au depistat în Parcul Botanic. Cei patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani, toți timișoreni, consumau nu doar alcool, dar și etnobotanice. Au fost predați în grija oamenilor legii de la Brigada pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara, care vor continua cercetările. De la începutul anului au fost constatate în Parcul Botanic cinci infracțiuni și aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

În ultimele zece zile polițiștii locali s-au aflat și în Parcurile Cugir, Bucovina și Dacia, unde au constatat 51 de sancțiuni contravenționale. Cele mai multe pentru consumul de alcool sau celor care fac scandal și nu păstrează curățenia, dar și șoferilor care au pătruns cu mașinile în zonele interzise din apropierea parcurilor.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here